În primele patru luni ale acestui an, aproape 1.000 de persoane au devenit proprietarii unor câini periculoși. În aceeași perioadă, peste 70 de dosare penale au fost deschise şi au fost sancţionați peste 400 de proprietari pentru că nu au respectat legislația.

Mulţi aleg să-şi plimbe însă în continuare câinii prin parc fără botniţă sau lesă.La începutul anului, în Iaşi, doi câini de luptă, scăpaţi dintr-o curte, au atacat o fată de 21 de ani. Trecătorii i-au sărit tinerei în ajutor, iar doi dintre ei au fost şi ei sfâşiaţi de câinii de luptă. 3 persoane au ajuns atunci la spital.

Asigurare obligatorie

Pentru o anumită categorie de animale de companie, legislaţia în vigoare stabileşte că cetăţenii sunt obligaţi să încheie asigurare de răspundere civilă. Dacă proprietarii nu depun la poliţie un act din care să reiasă existenţa poliţei de asigurare, aceştia pot fi amendaţi cu sume de până la 1.500 de lei.

Proprietarii sunt răspunzători de daunele cauzate de animalele lor, potrivit Codului civil, chiar dacă acestea au scăpat de sub pază. În acest sens, proprietarii de câini periculoşi din categoria I sunt nevoiţi să încheie asigurare de răspundere civilă pentru aceştia, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.

Concret, în categoria I de câini periculoşi intră cei de luptă şi cei de atac, ce sunt asimilaţi, prin caracterele morfologice, cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor (câinii proveniţi din încrucişarea raselor).
Dresorii de câini sunt de părere că omul este principalul vinovat. Nu gestionează corect comportamentul câinelui şi astfel animalul devine violent.

„Ei se nasc sociabili, prietenoși, dornici de a relaționa. Câinii își tulbură comportamentul în urma unei interacțiuni inadecvate cu omul. De la aceste bruscări, acești câini care au o personalitate puternică pot să riposteze”, spune Cătălin Cornea, dresor.

 

„Proprietarul unui astfel de câine are obligația să nu meargă cu el în locuri publice fără să poarte câinele botniță, să fie ținut în lesă sau ham”, spune Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.

SURSA: avocatnet.ro, digi24.ro

Te-ar putea interesa și: