Australia, tot mai aproape de Uniunea Europeană. Ce urmează după propunerea făcută Canadei

Australia, tot mai aproape de Uniunea Europeană. Ce urmează după propunerea făcută Canadei

SURSA FOTO: Dreamstime - Australia, Uniunea Europeană (UE)

Publicat de Horea Georgiana-Natalia la 16 septembrie 2026, 18:24

Australia își poate consolida relația cu Uniunea Europeană, după ce Canada a primit propunerea de a deveni primul stat „membru asociat” al UE. The Sydney Morning Herald analizează această posibilitate, în contextul războiului comercial declanșat de Donald Trump

Australia ar putea urma exemplul Canadei. Apropierea de Uniunea Europeană, analizată de presa australiană

„Ar putea Australia să adere la UE?”, se întreabă publicația australiană The Sydney Morning Herald (SMH), în contextul în care aceeași perspectivă este discutată în cazul Canadei. Întrebarea apare după ce președintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, i-a propus miercuri Canadei, într-un discurs despre „starea Uniunii”, să devină primul stat „membru asociat” al Uniunii Europene.

Premierul canadian Mark Carney a asistat la discursul Ursulei von der Leyen și urma să se adreseze joi Parlamentului European (PE), la Strasbourg.

The Sydney Morning Herald amintește că, atunci când Donald Trump și-a prezentat politica tarifară agresivă, publicația l-a consultat pe economistul Warwick McKibbin. Acesta a apreciat că măsurile vor provoca pagube, însă nu ar urma să aibă efecte catastrofale, deoarece influența Statelor Unite în economia mondială este mai redusă decât ar sugera poziția dominantă a lui Trump pe scena media internațională.

Potrivit argumentelor prezentate de Warwick McKibbin și rezumate de publicația australiană, SUA reprezintă aproximativ 15% din comerțul mondial, în timp ce restul de 85% ar urma să se organizeze în jurul economiei americane.

SMH consideră că evoluția Canadei reprezintă o dovadă în acest sens. Canada, descrisă de publicație drept victimă a politicii comerciale a lui Donald Trump, s-a apropiat de Uniunea Europeană. În acest context, Mark Carney construiește pentru Canada un viitor mai puțin dependent de Statele Unite, susține ziarul australian.

Publicația se întreabă dacă Australia ar putea urma același exemplu. Ministrul australian al Comerțului, Don Farrell, a transmis că Australia și Canada împărtășesc aceeași viziune și că guvernul de la Canberra urmărește cu mare interes inițiativele premierului canadian.

Australia și UE au semnat deja Acordul de liber schimb. De ce mai este drum lung până la „membru asociat”?

Don Farrell s-a declarat deschis tuturor posibilităților în ceea ce privește eventuale acorduri cu Uniunea Europeană. El a explicat că lumea se împarte între protecționiști și susținătorii liberului schimb și că prosperitatea Australiei din ultimii 50 de ani se bazează în mare măsură pe deschiderea țării către economia mondială.

În încercarea de a-și reduce dependența față de SUA și China, Australia și Uniunea Europeană au semnat, la sfârșitul lunii martie, un Acord de liber schimb, după opt ani de negocieri.

Acordul este atât de recent încât nu a fost încă ratificat, notează The Sydney Morning Herald. Prin urmare, înainte de a negocia noi acorduri cu Uniunea Europeană, Australia trebuie mai întâi să pună în aplicare actualul acord. În aceste condiții, Australia pare încă departe de statutul de „membru asociat” al Uniunii Europene, statut pe care Ursula von der Leyen i l-a propus miercuri Canadei, conchide publicația australiană.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Horea Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.