AUR trage semnalul de alarmă: Prea multe disfuncționalități pe piața de asigurări din România
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) trage semnalul de alarmă. Partidul se arată extrem de îngrijorat în ceea ce privește disfuncționalitățile existente pe piața de asigurări din România, subliniind faptul că protejarea consumatorilor este una extrem de importantă.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) își manifestă îngrijorarea față de disfuncționalitățile existente pe piața de asigurări din România și, implicit, în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituție înființată să vegheze permanent la buna funcționare a pieței financiare nebancare și să protejeze consumatorii de produse financiare, se arată într-un comunicat transmis de AUR.
Nu s-au luat în calcul efectele asupra consumatorilor din România?!
George Simion, co-președinte AUR a oferit și el o serie de declarații în acest context. El susține că modul de supraveghere defectuos de pe piața asigurărilor, dar și decizia de falimentare a societății City Insurance, adoptată de ASF nu a luat în calcul efectul asupra consumatorilor.
„Sesizările înregistrate în ultima perioadă la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupției și pentru Petiții din Camera Deputaților cu privire la activitatea ASF, dar și semnalele de alarmă trase de presă privind instabilitatea generată în piața de asigurări, ce a culminat cu falimentul societății City Insurance, ne determină să exprimăm o serie de motive de îngrijorare.
Suntem îngrijorați de modul de supraveghere defectuos și de faptul că decizia de falimentare a societății City Insurance, adoptată de ASF, nu a avut în vedere, în mod real, interesul celor 3 milioane de asigurați ai societății City Insurance, deoarece ASF nu a folosit toate instrumentele legale pe care le avea la dispoziție. Mai mult, toți cetățenii români sunt obligați astăzi să plătească polițe de asigurare RCA la prețuri exorbitante, din motive care nu țin de ei”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
Ce vrea să știe AUR de la ASF
La rândul său, Claudiu Târziu susține că vrea să afle de ce ASF nu a luat atitudine și de ce până acum nu au fost puse în practică măsurile de intervenție, conform legii.
„Vrem să știm de ce ASF nu a avut o atitudine prudențială în actul de supraveghere și de ce nu a aplicat Măsurile de Intervenție Timpurie, așa cum se menționează la art. 26 din Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asiguratorilor. Acest instrument permitea autorității să intervină în orice moment, dacă constata că “un asigurator încalcă sau este susceptibil să încalce în viitorul apropiat” cerințele legale pentru menținerea autorizației de funcționare.
De asemenea, ne întrebăm de ce ASF nu a aplicat prevederile art. 55 ale aceleiași legi, care are legătură directă cu urmărirea interesului public și a transparenței decizionale, respectiv posibilitatea de numire a unui auditor financiar independent, persoană juridică, care să efectueze ”o evaluare corectă, prudentă și realistă a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale asiguratorului”, în vederea identificării unuia dintre instrumentele de rezoluție. Lipsa deciziei ASF a condus la accentuarea șocului falimentului, la risipirea banilor publici – deținuți în prezent, doar parțial, de Fondul de Garantare a Asiguraților – la împovărarea creditorilor de asigurări și la dublarea tarifelor de primă RCA în numai câteva luni”, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.
Totodată, AUR atrage atenția ASF că, în această situație tulbure și fără precedent în care se regăsește piața de asigurări din România, ridică serioase semne de întrebare atât modul de organizare a acestei instituții, cât și nivelul de pregătire al conducătorilor ei, numiți de Parlamentul României.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





