Au fost lansate trei noi modele de tractoare românești. Răspuns la nevoile fermierilor
Fabrica de utilaje forestiere și agricole din Reghin lansează astăzi trei noi tipuri de tractoare 100% românești. Acestea au fost concepute în ultimele luni pentru a răspunde nevoilor fermierilor români.
Prețurile pleacă de la 10.000 de euro. Cele trei tractoare agricole care se pun în vânzare răspund unui studiu de piață elaborat de fabrica din Reghin.
Specificul noilor tractoare
Diferenţa dintre produsele acestei game este dată de caii putere, adică 30, respectiv 47 și 60 de Cai Putere.
Sunt dotate cu motoare stagiul 5 de poluare, fiind destinate fermelor de familie, în lucrări de legumicultură, sere, pomicultură, dar și în câmp. Costul este între 10 și 20 de mii de euro, în funcție de dotări. Toate aceste utilaje agricole, la fel ca utilajele forestiere produse la Reghin, sunt rezultatul muncii a peste 500 de angajați și aportul Centrului de Cercetare și Dezvoltare, unic în această parte a Europei.
Practic, pe parcursul ultimelor luni, activitatea fabricii nu a fost întreruptă, doar adaptată, pentru a pregăti lansarea noilor produse destinate fermierilor.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.