UPDATE Ministrul Mediului a reacționat

Diana Buzoianu a declarat pe Facebook că respectarea legii înseamnă și prevenirea fraudelor în programele AFM. Ea a menționat că a fost informată de un cetățean despre o posibilă schemă de fraudare a programului „Rabla” pentru persoane fizice și, în urma discuțiilor cu președintele AFM, Florin Bănică, a cerut ca aceste metode să fie blocate înainte de lansarea oficială a programului.

”Când spun că vom respecta legea, asta înseamnă şi să blocăm posibile fraude ale unor şmecheri pe seama programelor naţionale lansate de AFM. Acum câteva zile am primit un mesaj de la un cetăţean preocupat prin care ne semnala cum se pune la cale o metodă de fraudare pentru programul Rabla persoane fizice. În urma discuţiilor cu Preşedintele AFM, Bănică Florin, am cerut să ne asigurăm că aceste metode identificate deja vor fi oprite înainte să ajungă să fie lansat oficial programul Rabla”, spune Diana Buzoianu pe Facebook.

Plângere la DIICOT pentru practici înșelătoare

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a depus marţi o plângere penală la DIICOT împotriva operatorilor unui site care gestionează o platformă online neautorizată. Potrivit instituţiei, această platformă induce în eroare cetăţenii, promiţându-le acces rapid, contra cost, la Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice.

Reprezentanţii AFM precizează că platforma respectivă nu are legătură cu instituţia și că promisiunile făcute sunt false. Procedura de înscriere în program se desfăşoară exclusiv prin aplicaţia oficială pusă la dispoziţie de AFM, gratuit și fără intermediari.

Când începe Programul Rabla Auto 2025

Programul Rabla Auto 2025 pentru persoane fizice va debuta pe 30 septembrie 2025, la ora 10:00. Toate înscrierile se vor face exclusiv prin intermediul aplicaţiei oficiale, disponibilă pe site-ul www.afm.ro.

Nu există posibilitatea rezervării locurilor, a înscrierii preferenţiale sau a plăţii unor sume de bani pentru a grăbi procesul. Orice altă metodă de înscriere care solicită bani reprezintă o tentativă de fraudă.

Poziţia oficială a AFM

Oficialul a subliniat că instituţia a sesizat DIICOT tocmai pentru a proteja interesul public şi pentru a transmite un semnal ferm împotriva celor care încearcă să profite de lipsa de informare a cetăţenilor.

„Este revoltător şi profund nedrept ca persoane neautorizate să profite de încrederea şi dorinţa sinceră a cetăţenilor de a accesa programele noastre de mediu, promiţându-le, în mod fals, că pot obţine un loc asigurat sau o înscriere mai rapidă în schimbul unei sume de bani. Astfel de practici nu doar că induc în eroare oameni de bună-credinţă, dar subminează şi eforturile noastre de a menţine un sistem corect, gratuit şi transparent pentru toţi”, a declarat Florin Bănică, preşedintele AFM.

Recomandări pentru cetăţeni

Administraţia Fondului pentru Mediu reaminteşte că înscrierea în toate programele finanţate de instituţie este gratuită, transparentă și sigură, fiind posibilă doar prin platforma oficială.

Cetăţenii sunt sfătuiţi să verifice întotdeauna informaţiile pe canalele oficiale ale AFM:

  • site-ul www.afm.ro
  • pagina de Facebook a instituţiei

Astfel, pot evita să cadă pradă unor tentative de fraudă online şi să îşi protejeze datele personale şi financiare.

Prin depunerea acestei plângeri penale, AFM doreşte să protejeze atât beneficiarii programului Rabla Auto, cât şi credibilitatea iniţiativelor de mediu finanţate din fonduri publice. Instituţia atrage atenţia că orice tentativă de fraudă va fi investigată şi sancţionată conform legii.