Asta-i mai lipsea lui Dragnea, UN ATAC EXTERN DE LA NIVEL ÎNALT! Dezvăluiri BOMBĂ! S-a aflat totul
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a participat miercuri, la Bruxelles, la reuniunea Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, unde a prezentat „poziţia Guvernului faţă de situaţia politică din România”, „reformele din domeniul justiţiei” şi aspecte referitoare la protestul din 10 august.
Surse citate de Euractiv.com arată că nu a fost deloc o întâlnire liniștită, ba din contră. Mai mulți eurodeputați socialiști au ridicat tonul în această ședință și au arătat că prin susținerea pe care PSD o acordă referendumului pentru familie se distanțează de linia unui partid socialist și progresist.
La un moment dat, discuțiile au devenit aprinse, iar Vioricăi Dăncilă i s-a reamintit că anul viitor România va prelua președinția Uniunii Europene și i-a cerut să țină lucrurile pe linia de plutire la București, conform stiripesurse.ro.
De asemenea, Viorica Dăncilă a fost întrebată despre schimările legilor justiției care au loc la București și i s-a reproșat faptul că aceste modificări au produs foarte multă agitație atât în România, cât și în Europa. Socialiștii au recunoscut faptul că cei din PPE joacă politic, dar i-au spus Vioricăi Dăncilă că aceștia au partea lor de dreptate atunci când atacă România. Practic, premierului i s-a dat de înțeles că S&D nu va apăra PSD-ul din România cu toate forțele la dezbaterea care va avea loc în Parlamentul European.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





