Companiile de asigurări încearcă să îşi reducă pier­derile pe segmentul auto, majorând succesiv preţurile practicate la poliţele obligatorii de răspundere civilă RCA.

Tarifele asigurărilor obligatorii RCA vândute persoanelor fiziau ajuns în prezent şi cu 60% mai mari faţă de cele anunţate la sfârşitul anului trecut. Euroins, BCR Asigurări şi Generali au mărit  chiar de două ori în timpul acestui an primele practicate la RCA.

În cazul companiilor menţionate, ultimele majorări, efectuate în perioada august – septembrie, au însemnat creşterea tarifelor cu 4,5% – 17% în ­cazul asigurărilor vândute proprietarilor de maşini cu motorizări între 1.201 cmc şi 1.400 cmc. Dacă în anii precedenţi asigurătorii puteau modifica preţurile poliţelor obligatorii o dată la şase luni, din acest an tarifele pot fi schimbate din trei în trei luni. În consecinţă, ­tarifele RCA nu sunt modificate de toate companiile în aceeaşi perioadă a anului. ABC Asigurări, de exemplu, a schimbat preţurile RCA chiar la începutul acestei luni.

Povara despăgubirilor mari

Explicaţia dată de oficialii companiilor de asigurări pentru majorarea tarifelor RCA este nevoia de a compensa creşterea valorii despăgubirilor pe acest segment. În primele şase luni ale anului, despăgubirile achitate de companii în contul poliţelor RCA vândute au însumat 792 de milioane de lei, în creştere cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2008. În acelaşi timp, indemnizaţiile plătite terţilor accidentaţi de asiguraţii RCA au reprezentat aproximativ o treime din valoarea totală a despăgubirilor achitate de companiile de profil.

În schimb, încasările companiilor din vânzarea poliţelor auto obligatorii au crescut cu aproximativ 14%, până la 1,16 miliarde de lei. Chiar dacă încasările depăşesc despăgubirile pe această clasă de asigurări, asigurătorii nu ies în câştig: în timp ce o parte din poliţele RCA sunt valabile timp de un an, valoarea despăgubirilor nu reflectă decât indemnizaţiile care au fost deja plătite în primele şase luni. Acestea sunt „întregite“ de sumele solicitate în dosarele de despăgubire care au fost depuse dar nu au fost încă soluţionate, iar alte solicitări urmează să apară în urma producerii evenimentelor asigurate.

Tarife personalizate

182-40327-capital_08.jpgCei mai mulţi asigurători aplică o serie de criterii cu ajutorul cărora încearcă să prevină pierderile pe segmentul RCA. Astfel, preţurile sunt ajustate pentru fiecare client în funcţie de mai mulţi indicatori: localitatea de domiciliu a acestuia, vârsta, experienţa la volan, dacă a utilizat poliţa RCA pentru a despăgubi terţi prejudiciaţi în ultimii ani sau chiar marca autovehiculului. Pe baza unor astfel de indicatori, tarifele de bază afişate de asigurători pot creşte şi cu 300%, acest nivel de corecţie fiind aplicat  de Astra Asigurări. În acelaşi timp,  reducerile de preţ sunt limitate la 25% din tariful de bază, nivelul fiind stabilit de CSA ­printr-un act normativ.

De anul viitor, va fi introdus, la nivelul întregii pieţe, sistemul bonus-malus, prin care şoferii buni vor fi recompensaţi cu discounturi, iar care au provocat accidente vor fi penalizaţi prin creşterea tarifelor. Nivelul reducerilor şi al majorărilor urmează să fie stabilit de CSA.

1,16 miliarde de lei au încasat companiile de asigurare din vânzarea poliţelor auto obligatorii în prima jumătate a acestui an

Te-ar putea interesa și: