ASF vrea o nouă formulă de calculare a tarifelor RCA, în funcţie şi de istoricul şoferului

ASF vrea o nouă formulă de calculare a tarifelor RCA, în funcţie şi de istoricul şoferului
Publicat de Bianca Dobrescu la 18 mai 2016, 13:38

Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/ ia în considerare introducerea unei noi formule de calculare a primelor asigurărilor de răspundere civilă auto /RCA/, în funcţie şi de istoricul şoferului, care să ţină cont de sancţiunile din Codul rutier, deoarece toate aceste evenimente înregistrate de şofer reprezintă riscuri suplimentare, potrivit vicepreşedintelui ASF pentru sectorul asigurărilor, Marius Vorniceanu, prezent la Forumul Internaţional de Asigurări-Reasigurări FIAR 2016.

Aplicarea acestei schimbări ar conduce la tarife mai mari RCA pentru şoferii care încalcă regulile în trafic. 

Sistemul bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului, nu numai combinaţia şofer – vehicul. Informatiile privind istoricul soferului sunt cele aflate în baza de date cu asigurările obligatorii RCA încheiate pe teritoriul României – CEDAM. Această reglementare ar asigura o acurateţe mult mai mare în cuantificarea riscului, dar implică schimbări semnificative în CEDAM, inclusiv necesitatea obţinerii şi centralizării de informaţii suplimentare privind istoricul şoferului, transmite Agerpres

Potrivit oficialului ASF, bazele de date actuale nu sunt suficiente, pentru aplicarea unui sistem bazat inclusiv pe evaluarea şoferului fiind nevoie de o mai mare transparenţă din partea firmelor de asigurări. 

"Cei care au cazier cu foarte multe evenimente vor plăti mai mult. Cei care sunt ok vor beneficia de tarife reduse, în schimb ceilalţi vor fi sancţionaţi. Ar avea de câştigat şi societatea şi firmele de asigurări", a declarat vicepreşedintele ASF. 

Un proiect de lege privind RCA se află în discuţii în Parlamentul României, printre elementele de noutate figurând decontarea directă, posibilitatea suspendării poliţei pe perioada neutilizării vehiculului, posibilitatea încheierii poliţei şi pe perioade mai mici – de o lună sau trei luni, posibilitatea plăţii în rate a poliţei RCA, clasa bonus/malus poate lua în calcul istoricul şoferului, posibilitatea utilizării tehnologiilor telematice, despăgubiri pentru vătămări corporale pe baza unor tabele cu puncte traumatice.

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.