Dar, firește că nu de încasările la bugetul țării trebuie să ne doară pe noi. Asta trebuie să fie grija guvernului. Iar taxe mai mici, chiar cu riscul unor încasări diminuate, înseamnă o gură de oxigen pentru economie. Cu condiția ca și cheltuielile să fie mai mici. Ceea ce – ați ghicit! – nu s-a întâmplat. Ba dimpotrivă, acestea au fost mai mari cu 3,5%. Iar acesta este doar începutul, fiindcă orice om cu scaun la cap intuiește deja faptul că încasările se află pe o tendință descrescătoare de durată iar cheltuielile, pe una crescător accelerată. Dacă nu mă credeți pe mine, urmăriți replicile figuranților de la filmul de dragoste pentru partid turnat de PSD la Târgoviste! "Ne-a dat și ne mai dă și în iunie!" spun aceștia, iar ei sunt mai apropiați de partidul de guvernământ decât sunt am fost eu vreodată.

Dar nu asta este important, fiindcă parcă aud voce domnului Dragnea care ne explică faptul că poporul primește exact ceea ce a votat, respectiv programul de guvernare PSD. Așa că nu ne plângem, doar încercăm să ne pregătim pentru viitor. Ce va urma? În primul rând, un asediu la BNR. Există chiar un plan în acest sens, dacă este să-i dăm crezare senatorului PNL, Florin Cîțu. Ce să facă Guvernul cu Banca? E simplu. Care este singurul "bir", aplicabil tuturor cetățenilor țării fără ca ei să-l bage imediat de seamă? Ați ghicit, este inflația! Iar inflația o să crească voinicește, fără ca vreun oficial de la Banca Națională să protesteze. Ba, dimpotrivă, ni se va explica de către unul dintre specialiștii din jurul lui Mugur Isărescu faptul că o inflație puțin mai mare este benefică pentru creșterea economică fiindcă stimulează consumul. Firește, asta va însemna că dobânzile la credite vor fi mai mari, prețurile la bunuri de larg consum se vor mări și ele, iar dobânzile plătite de stat la împrumuturi externe așișderea.

Pasul doi va fi introducerea impozitului progresiv pe veniturile salariale. Că prea câștigă bine tinerii care muncesc la multinaționale pe salarii peste media pe țară. Iar apoi, se vor inventa niște taxe noi. Că alea vechi care au fost tăiate… vor rămâne tăiate! Doar că nevoile moderne ele economiei vor face necesare anumite inițiative care vor duce la o mai bună exploatare a resurselor statului și la demararea unor investiții sănătoase care să aibă efect de multiplicare pe termen mediu și lung al veniturilor populației. Și pe termen extrem de scurt al veniturilor celor care au banii în vârful pixului.

Da, am mai văzut filmul acesta. Să ne concentrăm însă atenția pe performanța actoricească a protagoniștilor remake-ului și pe virtuozitatea baghetei regizorale. Eu mi-am pregătit deja popcornul.

CLAUDIU ȘERBAN,
director editorial CAPITAL

 

Te-ar putea interesa și: