Rezultatele financiare aferente anului 2010 au fost înregistrate pe fondul strategiei  intensive derulate de Asesoft Distribution în direcţia dezvoltării şi eficientizării operaţiunilor, dar şi menţinerii unei relaţii foarte bune cu partenerii.
„Principala direcţie asupra căreia am concentrat strategia de distribuţie în 2010 – şi pe care vom continua să ne dezvoltăm şi în 2011 – a fost reprezentată de proiectele şi parteneriatele cu distribuitorii din zona de GOV/Enterprise/SMB (clienţii guvernamentali, corporaţiile şi întreprinderile mici şi mijlocii). Putem spune că, pentru aceste segmente de distribuţie, am construit cea mai puternică echipă din piaţa de profil din România.De asemenea, am acordat o atenţie deosebită extinderii portofoliului de produse astfel încât să acoperim cerinţele clienţilor din această categorie, ceea ce intenţionăm să facem şi în 2011”, a declarat Răzvan Ziemba, director general Asesoft Distribution.
Alţi factori importanţi de creştere pentru Asesoft Distribution în 2010 au fost semnarea noilor contracte de distribuţie cu Sony, Samsung şi HP, precum şi evoluţia bună în vânzări a produselor SERIOUX, marca proprie Asesoft Distribution.
 
Pentru anul curent, Asesoft Distribution ţinteşte o creştere cu 14 procente a cifrei de afaceri, peste ritmul de creştere, cu 10%, a pieţei de distribuţie IT&C, până la valoarea de 165 milioane de euro. 
„Pentru acest an, obiectivul nostru este să păstrăm o creştere profitabilă a afacerii, continuând planurile de extindere şi de consolidare a poziţiei dobândite. Un pas major pe care intenţionăm să îl facem în 2011 vizează extinderea distribuţiei brand-ului SERIOUX pe pieţele externe şi adăugarea de noi categorii de produse în portofoliul Asesoft Distribution, precum electrocasnicele şi gadget-urile”, a adăugat Răzvan Ziemba.
Cuvântul cheie pentru Asesoft Distribution în 2011 va fi „dezvoltare”: „Având în vedere strategia riguroasă de eficientizare a operaţiunilor şi de consolidare a puterii financiare, pe care am urmat-o în ultimii ani, Asesoft Distribution este acum nu numai o afacere care generează profit, ci şi o companie solidă, care dispune de resurse financiare atât pentru susţinerea business-ului, cât şi pentru valorificarea eventualelor oportunităţi ce pot contribui, mai departe, la dezvoltarea sa în mod sustenabil”, a concluzionat Răzvan Ziemba, director general Asesoft Distribution.

Te-ar putea interesa și: