Potrivit sursei, ArcelorMittal vrea să vândă obligaţiuni cu maturitatea la cinci ani în valoare de cel puţin 200 de milioane de franci elveţieni. O altă sursă a precizat că iniţial ArcelorMittal a oferit obligaţiuni în valoare de 150 milioane franci cu un cupon de aproximativ 2,5%.

ArcelorMittal a decis să profite de cererea investitorilor pentru active mai riscante după ce randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale elveţiene cu maturitatea de la trei până la cinci ani au devenit negative în luna noiembrie a anului trecut.

În luna februarie a acestui an, grupul american Apple a obţinut 1,25 miliarde franci în urma vânzării primelor sale obligaţiuni în moneda elveţiană.

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În 2014, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 79,3 miliarde dolari şi o producţie de oţel de 93,1 milioane de tone, iar producţia de minereu de fier a fost de 63,98 milioane de tone.

În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi (est), Iaşi (est), Roman (nord-est) şi Hunedoara (centru). AGERPRES

Te-ar putea interesa și: