Noile baterii iPhone vor fi realizate la Brașov

Noile baterii pentru iPhone vor fi produse la Brașov, prin intermediul companiei germane Varta, conform informațiilor transmise de către bizbrasov.ro

Amintim că Apple a vrut să deschidă un centru de servicii la Brașov în urmă cu 14 ani, însă vicepreședintele companiei americane s-a răzgândit după ce a fost blocat în traficul de pe DN1 timp de șapte ore.

Postarea realizată anterior de Apple

Anterior, Apple a postat pe contul său oficial de Instagram pozele realizate de fotograful Cătălin Urdoi cu un iPhone. Aceste imagini au fost realizate în pădurile din Bucovina

„Eram în pădure, uitându-ne la lumina magică a apusului. Împrejurimile erau acoperite în ceață, creând această scenă frumoasă”, este textul atașat de postarea respectivă.

Totodată, fotograful a explicat că a fost nevoit să semneze „foarte multe clauze şi contracte” pentru a păstra confidenţialitatea.

„E un sentiment greu de redat în cuvinte. Ştiam de situaţia asta, au fost foarte multe clauze şi contracte pe care a trebuit să le semnez pentru a păstra confidenţialitatea. Acum trei zile fotografiile au fost publicate. A fost mai mult decât o mândrie”, a explicat fotograful Cătălin Urdoi pentru alephnews.ro

Apple, investiţii fără precedent

Potrivit unui anunţ postat luni pe site-ul oficial al companiei, Apple va investi 430 de miliarde de dolari în următorii ani în proiectele din SUA, care includ şi crearea a 20.000 de locuri de muncă în următorii 5 ani, precum şi construcţia unui nou campus în Carolina de Nord.

Planul inițial al Apple era de a cheltui 350 de miliarde de dolari, însă producătorul celebrelor iPhone a decis să majoreze această sumă cu 20% în următorii cinci ani pentru a ajunge la 430 de miliarde de dolari. Apple a spus că „zeci de miliarde” din această investiție vor acoperi „dezvoltarea de cipuri de nouă generație” și „inovația 5G”.

„În acest moment de redresare și reconstrucție, Apple își reafirmă angajamentul față de inovație și producție în Statele Unite, cu o investiție ce va atinge comunitățile din toate cele 50 de state”, a declarat CEO-ul Apple, Tim Cook.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by apple (@apple)

Sursă foto: Dreamstime