În lipsa unui număr critic de cumpărători pe piaţă, agenţiile imobiliare şi proprietarii scad în continuare preţurile în toate oraşele mari din ţară. Trendul descendent al preţurilor de strigare pentru apartamentele cu două camere observat în trimestrul trei, continuă şi în luna octombrie la nivelul principalelor oraşe din ţară, se arată în cea mai recentă analiză realizată de portalul de anunţuri imobiliare.ro.

„Ne aşteptăm în continuare la scăderi de preţuri. Atâta vreme cât tranzacţiile nu s-au deblocat, singura strategie viabilă pentru cei care doresc să vândă este să scadă preţurile în continuare”, a declarat Adrian Erimescu, directorul general al companiei.

La nivelul Bucureştiului, în luna octombrie, preţul mediu de strigare, cerut de vânzători pentru un apartament cu două camere situat în blocurile construite înainte de Revoluţie, a scăzut cu 2%, de la 70.414 euro până la 69.284 euro. Până la mijlocul lunii, preţurile au scăzut sub pragul de 69.000, însă în ultima decadă, trendul a fost relativ ascendent. În cartiere precum Drumul Taberei sau Militari, preţurile de strigare ale apartamentelor cu două camere încep de la 42.000-43.000 euro.
0-41638-bucuresti.jpg

Braşovul a atins pragul minim din ultimul an

Piaţa imobiliară din Braşov îşi continuă evoluţia descendentă înregistrată pe tot parcursul anului, înregistrând noi limite minime. Astfel, în luna octombrie, preţul mediu de strigare pentru un apartament vechi cu două camere cu o suprafaţă de 52 mp a scăzut cu 3%, de la 52.387 euro până la 50.679 euro.

Preţul mediu pe metrul pătrat, 974,5 euro, reprezintă cea mai scăzută valoare înregistrată în ultimele douăsprezece luni. Pe piaţa braşoveană există numeroase oferte care coboară considerabil sub acest preţ (41.000 – 43.000 euro) în zone precum Tractorul, Bartolomeu sau Florilor.
0-41643-brasov.jpg

După o uşoară creştere, preţurile o iau din nou la vale

După creşterea înregistrată în ultimele luni, când preţul mediu de strigare pentru un apartament vechi cu două camere a ajuns până la 58.768 euro, luna octombrie a adus o uşoară scădere pe piaţa rezidenţială clujeană.

Astfel, la sfârşitul lunii octombrie preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu două camere a ajuns la 58.446 euro. Zonele Mărăşti şi Grigorescu sunt cele mai atractive din punct de vedere al preţurilor.
0-41639-cluj.jpg

Constănţenii au scăzut preţurile cu 5% în numai o lună

În ceea ce priveşte municipiul Constanţa, ritmul de scădere al preţului mediu cerut pentru apartamentele vechi cu două camere a fost mai accelerat decât în celelalte oraşe mari analizate, în special în prima jumătate a lunii.

La sfârşitul lunii octombrie, preţul mediu de strigare pentru această categorie imobiliară a coborât până la 54.010 euro (1.077 euro/mp) faţă de valoarea înregistrată la începutul lunii, de 56.597 euro. Tomis I şi Tomis II rămân zonele cu cele mai ieftine apartamente din Constanţa.
0-41640-constanta.jpg

Iaşiul, cel mai accesibil oraş

Capitala Moldovei rămâne cel mai ieftin mare oraş din România, chiar dacă, în octombrie, evoluţia descendentă nu a fost la fel de clară ca şi în lunile anterioare.

La sfârşitul intervalului analizat, preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu două camere, în suprafaţă de 52 mp era de 46.680 euro (897 euro/mp). Apartamentele cu două camere cele mai ieftine din Iaşi se află în zonele Podul de Piatră şi Podul Roş.
0-41641-iasi.jpg

În Timişoara se înregistrează fluctuaţii de preţ

În Timişoara, nivelul preţurilor cerute pentru apartamentele vechi cu două camere a rămas relativ constant. Dacă în prima jumătate a lunii, tendinţa de scădere a fost destul de evidentă (54.467 euro), spre finalul intervalului preţurilor au crescut uşor până la 54.898 euro (1.019 euro/mp), valoare foarte apropiată de cea înregistrată la începutul lunii analizate, 55.142 euro. Apartamente cu două camere confort 1 pot fi găsite în Timişoara, în zone considerate bune ale oraşului, precum Aradului sau Girocului, în jurul valorii de 45.000 de euro.
0-41642-timisoara.jpg

Te-ar putea interesa și: