Apare o nouă monedă! Anunțul de ultimă oră al celor de la BNR: Se întâmplă acum

Apare o nouă monedă! Anunțul de ultimă oră al celor de la BNR: Se întâmplă acum
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 5 august 2019, 10:57

Apare o nouă monedă. Este un anunț de ultimă oră al celor de la Banca Națională a României (BNR). Totul se întâmplă acum. Este vorba despre o monedă extrem de prețioasă introdusă în circulație cu ocazia unui moment festiv.

Banca Națională a României (BNE) a decis lansarea monedei de argint cu tema 100 de ani de la nașterea lui Nicolae Cajal. Banca Naţională a României lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Cajal, potrivit unui comunicat al BNR.

Aversul monedei prezintă clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc ‘ROMANIA’, stema României, valoarea nominală ’10 LEI’ şi anul de emisiune ‘2019’.

Reversul monedei prezintă portretul şi numele profesorului Nicolae Cajal şi anii între care a trăit acesta ‘1919’ şi ‘2004’. Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint. Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 365 lei.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la naşterea lui Nicolae Cajal au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Nicolae Cajal a fost un medic microbiolog român de etnie evreiască, senator român, membru al Academiei Române. În perioada 1994-2004 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

 

Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.