Primul antrenor al Simonei Halep susține că de fapt, scopul ar fi distrugerea a două persoane din anturajul ei. Astfel, sportiva din România ar putea fi „sacrificată” pentru a lovi, de fapt, în aceste persoane.

S-ar urmări distrugerea lui Patrick Mouratoglu

Potrivit lui Firicel Tomai, unul dintre cei vizaţi ar putea fi chiar actualul antrenor al sportivei, francezul Patrick Mouratoglu.

„Din ce înțeleg, nu e foarte clară situația acolo. Simona este persoana în care se poate lovi, dar alții sunt la mijloc și trebuie evitați. Sunt anumite chestii la mijloc, care complică lucrurile. Da, posibil să fie alte interese!

În Consiliul WTA sunt fete foarte bune care nu i-au luat apărarea. Una singură a încercat să pună presiune. ATP și WTA au consiliul format din cei mai buni jucători.

Sunt alte implicații acolo, cu federațiile internaționale, cu Mouratoglou, care este un nume. Poate că nu numai în Simona vor să dea, ci și în alte persoane”, a declarat acesta, relatează Digi Sport.

Simona Halep așteaptă un verdict de opt luni după ce a fost depistată cu Roxadustat

Simona Halep a provocat cutremur în lumea tenisului după ce a ales să vorbească deschis despre întârzierea verdictului în cazul de dopaj. Ea a acuzat Federația Internațională de Tenis (ITF) că folosește motive prin care îi tot amână procesele.

Halep a explicat că audierea trebuia să aibă loc pe 28 februarie, ceea ce i-a dat speranțe că poate concura la Indian Wells. Ulterior, însă, a fost programată abia pe 28 mai, în ziua în care începe Roland Garros.

„Am trimis dovezile la ITF, însă ei le-au respins. Le-am trimis în decembrie, când am început să-mi pregătesc apărarea. ITF le-a respins.

Întrucât ITF le-a negat, singura șansă de a fi soluționat acest caz era să merg la tribunal pentru a avea o audiere despre cazul meu și să prezint toate dovezile că testul meu pozitiv a fost contaminat”, a spus Halep în interviul menționat.

“Dacă o va face, vor fi opt luni fără ca eu să fi putut juca, din cauza unei suspendări provizorii, şi mi se pare nedrept să stau opt luni fără să joc şi fără să fi avut cea mai mică şansă de a mă exprima în faţa judecătorilor independenţi”, a adăugat sportiva.