„Spitalele din Bucureşti, în top 10! Felicit toate cadrele medicale din spitalele administrate de Primaria Capitalei care, prin efortul lor din fiecare zi, reuşesc să realizeze servicii medicale de înaltă performanţă. Anul acesta, am alocat un buget record pentru spitale – 111 milioane de euro”, a scris Gabriela Firea pe facebook. Potrivit organizaţiei non-guvernamentale „Observatorul Român de Sănătate”, care a analizat 122.426 chestionare de satisfacţie completate de pacienţii români la externare (în perioada decembrie 2016-ianuarie 2018), spitalele aflate în administrarea Capitalei, prin ASSMB, sunt prezente în Top 10 cele mai bune spitale din punctul de vedere al transparenţei, serviciilor medicale sau curăţeniei din România.
„Concret, în ceea ce priveăte transparenţa, în top sunt prezente Spitalul Clinic Colţea şi Spitalul Clinic Victor Babeş, iar în topul serviciilor medicale oferite în spitalele din România, primul spital din Bucureşti aflat în top este Centrul Clinic de Boli Reumatismale Dr. Ion Stoia (menţionat şi în topul unităţilor sanitare în funcţie de procentul de pacienţi multumiţi şi foarte multumiţi de curăţenia din spitale, alături de Spitalul Clinic de Nefrologie 'Dr. Carol Davila', care ocupă un onorant loc II), Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Panait Sîrbu Bucureşti şi Spitalul Clinic de Nefrologie 'Dr. Carol Davila' Bucureşti”, a mai scris Gabriela Firea.