În trecut, mulți români au preferat să își țină banii „la saltea”, în loc să îi depoziteze într-un cont bancar, iar acest obicei de practică și astăzi. Specialiștii spun însă că este destul de riscant și vin cu alte soluții pentru depozitarea sumelor de bani.

Este bine să ai un fond de siguranță

Dacă ne păstrăm banii în casă, putem risca să rămânem fără ei, în cazul unei spargeri. Cu toate acestea, este bine să avem niște bani în casă, un fond de urgență, care să însemne aproximativ șase salarii, spune analistul financiar Irina Chițu.

„Este bine să punem bani deoparte regulat, în fiecare lună, pentru obiectivele noastre, adică să ne plătim pe noi înşine. În momentul în care ne-a intrat salariul, în secunda doi dacă se poate să facem o plată automată într-un cont, pentru obiectivul nostru personal.

În primul rând, trebuie să strângem pentru un fond de siguranţă. E bine să ai 3-6 salarii dacă se poate, să intri în ei în momentul în care se întâmplă ceva neprevăzut. De asemenea, este bine să avem şi bani la bancă, tot în caz de situaţii neprevăzute, însă în această situaţie, e indicat să fie mai mulţi bani”, a declarat aceasta pentru Antena 3 CNN.

Suma ideală pentru păstrat în casă ar fi aproximativ 1.000 de lei

Suma pe care e indicat să o păstrezi în locuință nu este una deloc de neglijat, însă nu va bate la ochi în cazul în care te vei trezi cu autoritățile la ușă. E bine de știut că, dacă există informații legate de lucruri necurate, oamenii legii vor cere dovezi pentru a demonstra proveniența „cash-ului” din casă.

În aceste condiții specialiștii ne atrag atenția că veniturile pot fi ținute și sub alte forme. Cei care vor totuși să aibă mereu venituri în casă, o rezervă în caz de urgență, trebuie să știe că suma este de circa 1. 000 de lei

Cu această ocazie experții în domeniul financiar ne atrag atenția că există un risc foarte mare de spargere sau furt și le recomandă românilor să se gândească de două ori înainte de a păstra bani mulți în casă.