Premieră pe piața financiară din România. Clienții celei mai mari companii din domeniul creditelor de consum nebancare vor putea beneficia de o reducere semnificativă a dobânzilor. Tot ce trebuie să facă este să răspundă la patru întrebări legate de chestiuni elementare din domeniul financiar.

Este vorba despre compania Provident, care aplică o reducere de 10 puncte procentuale a dobânzilor. Menționăm că firma acordă împrumuturi pe termen scurt și de valori mici, motiv pentru care dobânzile anuale efective depășeșsc uneori 200%. Totuși, cele 10 puncte procentuale pot reprezenta și 10% din costul total, ceea ce este semnificativ.

Pentru a putea primi reducerea de dobândă, clienții trebuie să răspundă corect la 4 întrebări din domeniul financiar și să îndeplinească condițiile normale de eligibilitate pentru un împrumut. Provident oferă împrumuturi cu sume cuprinse între 500 și 15.000 de lei pe perioade de până la 134 de săptămâni.

Reducerea de dobândă este disponibilă tuturor clienților care solicită un credit online și care răspund corect la 4 întrebări consecutive. Reducerea se aplică la oferta standard de împrumuturi Provident, care este în vigoare din martie 2018 și care va fi în continuare disponibilă pentru clienții care nu doresc să dea testul de educație financiară. Reducerea totală de cost rezultată din scăderea cu 10 puncte procentuale a dobânzii pentru un împrumut reprezentantiv pentru portofoliul Provident, de 3.500 de lei pe 74 de săptămâni, este 315 lei.

Utilizatorii vor avea la dispoziție încercări nelimitate de a răspunde la întrebări, platforma de testare dispunând de peste 250 de întrebări dezvoltate împreună cu experții Finzoom și validate de către Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF). Întrebările au un grad de dificultate scăzut spre mediu și acoperă mai multe domenii economice și financiare, inclusiv produse și servicii care nu se află în portofoliul Provident.

Iniţiativa face parte din strategia lansată de companie în 2017 sub sloganul Provident semnează pentru creditare responsabilă. Atunci, Provident a difuzat pe 13 posturi naționale o reclamă al cărei exemplu reprezentativ a fost modificat pentru a observa câți români îl citesc cu adevărat. Astfel, Provident oferea garantat un premiu tuturor celor care ar fi contactat compania pentru a confirma că au citit textul din chenarul în care mod firesc apărea exemplul reprezentantiv. Reclama a rulat de peste 160 de ori pe parcursul unei zile și a avut o audiență de peste 7,7 milioane de români. Cu toate acestea, o singură persoană a sunat pentru a-și revendica premiul.

,,Recompensarea cunoștințelor financiare este una dintre modalitățile prin care înțelegem să punem în practică angajamentul nostru pentru creditare responsabilă. În egală măsură, suntem responsabili prin modul în care ne tratăm clienții și angajații. Astfel, respingem aproape 70% dintre solicitările de împrumut pe care le primim și 67% dintre clienții noștri împrumută mai puțin decât suma maximă disponibilă. În plus, cea mai mare parte a veniturilor reprezentanților noștri de vânzări vine din ceea ce încasează, nu din ce vând, tocmai pentru a încuraja o atitudine responsabilă,” a declarat Florin Bâlcan, directorul general al Provident Financial România.

Te-ar putea interesa și: