„Absenţa României şi a Bulgariei este un handicap pentru spaţiul Schengen însuşi”, a afirmat, miercuri, 18 ianuarie, la Bucureşti, în cadrul unui interviu în exclusivitate pentru Agerpres, ministrul grec pentru migraţie şi azil, Notis Mitarachi.

Acesta a lansat săptămâna trecută o iniţiativă diplomatică în favoarea celor două ţări. În cadrul unei vizite la Viena, oficialul din Grecia le-a transmis cancelarului austriac Karl Nehammer şi ministrului de interne Gerhard Karmer că „protejarea frontierelor externe ale UE în Bulgaria şi România nu poate fi decât un lucru pozitiv pentru Uniunea Europeană”.

Grecia susține aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen

Notis Mitarachi a motivat lansarea acestei iniţiative de către Grecia în primul rând prin faptul că România şi Bulgaria merită aderarea la Spaţiul Schengen, întrucât „au îndeplinit toate condiţiile, au respectat pe deplin acquis-ul Schengen”.

În al doilea rând, acesta a evidențiat faptul că în lupta cu migraţia ilegală este necesar „să avem mai multă, nu mai puţină Europă” şi, în al treilea rând, ministrul a arătat că acest lucru este, de asemenea, important pentru Grecia, „pentru industria turistică, pentru cooperarea economică bilaterală”.

Notis Mitarachi a mai adăugat că „este foarte dificil în acest stadiu să avansăm un calendar, dar sper să rezolvăm criza în anul 2023″ şi a precizat că speră ca la Stockholm, la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la sfârşitul lunii ianuarie, să poată face un anunţ privind paşii făcuţi până în prezent, transmite Agerpres.

Trebuie construite garduri acolo unde este nevoie de ele

Notis Mitarachi s-a arătat împotriva decuplării aderării la Schengen a României şi Bulgariei, o variantă discutată după eşecul de la Consiliul JAI de pe 8 decembrie 2022, afirmând că „ar fi foarte dificilă pentru ambele ţări, atât practic, cât şi politic”.

La întrebarea despre ce a ar însemna un eşec al aderării României şi Bulgariei la Schengen, ministrul grec pentru Migraţie şi Azil a declarat că ar fi ceva foarte negativ chiar pentru zona Schengen, subliniind că „absenţa României şi a Bulgariei este un handicap pentru spaţiul Schengen însuşi”.

Tot în interviul acordat sursei citate, oficialul elen a vorbit despre soluţiile pe care le vede pentru combaterea migraţiei, afirmând că „(n. red. regulamentul) Dublin este mort” și nu s-a ajuns încă la o alternativă care să pună accentul pe mai multă solidaritate în ceea ce privește primirea refugiaţilor, cum ar fi Grecia. Totodată, Notis Mitarachi, referindu-se la consolidarea protecţiei frontierelor externe, a declarat că „trebuie construite garduri acolo unde este nevoie de ele”.

Ce i-a transmis oficialul grec cancelarului Karl Nehammer?

Ministrul grec a vorbit şi despre întâlnirea avută cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, şi cu ministrul de Interne de la Viena, Gerhard Karmer.

„Aşa cum am spus şi în cadrul reuniunii Consiliului din decembrie, înţeleg faptul că Austria s-a confruntat cu un proces migrator considerabil şi cred că am ajuns la un moment în care majoritatea statelor membre ale UE se plâng cu adevărat de nivelul sosirilor din 2022.

Aşadar, devine şi mai critică protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Şi ceea ce am discutat cu omologul meu austriac şi cu cancelarul austriac, este că protejarea frontierelor externe ale UE în Bulgaria şi România nu poate fi decât un lucru pozitiv pentru Uniunea Europeană.

De asemenea, cred că ar fi pozitiv pentru Uniunea Europeană ca Frontex să devină din nou activă în Ungaria pentru a se asigura că actualul spaţiu Schengen este bine protejat la frontiera externă. Cred că iniţiativa aceasta este bine primită şi sperăm că vom avea o finalitate fructuoasă”, a declarat Notis Mitarachi.