Săptămâna aceasta a fost una foarte stresantă pentru Oana Roman, după ce a aflat că mama sa a fost transportată la spital de la căminul de bătrâni unde locuiește.

Vedeta a făcut mai multe vizite la spital pentru a-i fi alături mamei sale, iar acum a dezvăluit care este starea ei de sănătate.

Oana Roman spune că mama se se simte mult mai bine acum și că ar trebui să fie externată curând, însă doar dacă starea de sănătate a Mioarei Roman va fi mai bună și dacă se va simți mai bine.

”Zilele astea încerc să mă întăresc singură mental și psihic pentru tot ce vine peste mine și să găsesc putere să răspund de mii de ori la întrebarea: cum e mama ta? Știu cât este de iubită, apreciată și respectată mama. Azi încerc să îmi trag sufletul și îmi pregătesc campaniile pentru săptămâna viitoare, dar mă duc, iar, la spital la mama. Sper ca mâine să o externeze”, le-a spus Oana Roman celor care o urmăresc în mediul online.

Oana Roman, criticată că și-a dus mama la cămin

După ce au aflat că și-a dus mama la un cămin de bătrâni, unii dintre cei care o urmăresc pe Oana Roman au criticat-o pentru această decizie.

Totuși, vedeta le-a explicat cum stau de fapt lucrurile, precizând că mama sa este îngrijită la căminul unde a fost dusă.

”Pentru cei care au tupeu să spună că eu am abandonat-o pe mama. Atât cât s-a putut a avut activități curente la fel ca întotdeauna. Fix acum un an eram cu ea în oraș la cafea. Acum nu se mai poate, dar tot ieșim la cafea pe terasă acolo unde este acum.

A stat cu mine în casă atât cât s-a putut, casă pe care am cumpărat-o special pentru ea ca să avem loc toți. Totul am făcut singură! Tot suportul pentru ea cu mutatul, boala, toate le-am dus și le duc singură, fără să cracnesc și fără să mă plâng”, a spus Oana Roman.