Autoritățile din Israel au extins marţi mobilizarea rezerviştilor la 360.000 de oameni. Decizia a venit după ce militanţii Hamas au luat cu asalt țara. În acest context, jurnaliștii s-au deplasat la fața locului.

Printre aceștia se află și o echipă trimisă de Antena 3. Aceștia au trecut prin clipe cumplite, după ce o rachetă a explodat deasupra loculului unde se aflau.

Israelul a fost luat cu asalt de militanții Hamas

Echipa de jurnaliști români este însoțită de trupe ale poliţiei, câţiva soldaţi în buncăr şi alţi câţiva jurnalişti.

„Sunt lovituri puternice venite asupra Sderot, chiar în apropierea locului în care ne aflăm. Nu ştim exact ce a fost lovit. Suntem împreună cu trupe ale poliţiei, câţiva soldaţi în buncăr şi alţi câţiva jurnalişti. O rachetă a explodat undeva chiar deasupra locului în care ne aflăm, cel mai probabil interceptată de sistemul antiaerian israelian”, a declarat trimisul special al Antena 3 în Israel.

Amintim că războiul a luat deja cel puţin 1600 de vieţi, de ambele părţi.

Hamas refuză deocamdată negocierile

Luni, pe data de 9 octombrie, Ministerul palestinian al Sănătății a anunțat că bilanțul morților în urma atacurilor asupra Israelului a crescut la 687, inclusiv 140 de copii, conform CNN.

Potrivit ministerului, numărului răniților a crescut la 3.726, dintre care 10% sunt copii. Bilanțul anterior anunța 550 de morți. Ministerul palestinian acuză că armata israeliană  a atacat şi distrus complet 11 ambulanţe şi un serviciu de sănătate care nu mai pot fi folosite.

Ministerul Sănătăţii de la Gaza a transmis că se află în legătură şi colaborează cu organizaţii globale şi umanitare pentru a acoperi lipsa de medicamente din spitale, de echipamente medicale şi de combustibil. Luni, bilanțul morților din Israel a crescut la 900.

Tot luni, un purtător de cuvânt al Hamas a anunțat că nu va negocia problema ostaticilor în timp ce se află sub focul tirurilor israeliene, a mai scris sursa menționată.

„A devenit clar că ostaticii inamicului sunt expuşi aceluiaşi risc ca poporul nostru, în lumina agresiunii împotriva Fâşiei Gaza. Anunţăm că nu vom delibera şi nu vom negocia în problema ostaticilor sub focul armelor, în lumina agresiunii sau în lumina bătăliei”, a declarat Abu Obaida, un purtător de cuvânt al brigăzilor Ezzedin al-Qassam, braţul armat al Hamas.