Conform sursei citate, prin scrisoarea înregistrată la ANRE la finele lunii ianuarie, administratorul societăţii Arelco Power a notificat că aceasta se află în incapacitate obiectivă de livrare a energiei electrice către consumatorii finali, date fiind condiţiile şi evoluţiile pe piaţa energiei electrice şi a solicitat ca ANRE să asigure preluarea de către furnizorii de ultimă instanţă a locurilor de consum ale clienţilor săi finali, prin aplicarea prevederilor din Regulamentul specific. Licenţa Arelco Power pentru activitatea de furnizare a energie electrică avea valabilitate până la data de 16.06.2021. 

O situaţie similară s-a întâmplat şi în cazul Arelco Energy, a cărei licenţă expira în 17 iulie 2020. 

Afacerea Arelco Power SRL a fost înfiinţată în 2003, cu obiect de activitate de vânzare a energiei electrice, iar din 2007 a obţinut şi licenţă de vânzare de gaze naturale. Potrivit informaţiilor publice, Complexul Energetic Turceni Rovinari sau Compania Naţională de Administrare a Portului Maritim Constanţa apar pe lista companiilor care au relaţii de afaceri cu Arelco. Portofoliul de clienţi Arelco cuprindea, în iunie 2016, 19 clienţi pe zona de furnizare gaze şi 150 de clienţi pe zona furnizării de energie electrică, având un mix format din multinaţionale, companii locale mari şi firme de stat.

Arelco desfăşoară operaţiuni în România şi are licenţă de furnizare de energie electrică în Ungaria şi de comerţ cu energie electrică în Serbia. Cele două companii din grup, Arelco Power şi Arelco Energy, au licenţă de furnizare de energie din 2011, respective 2015. În 2015, Arelco a raportat o cifră de afaceri de 163 milioane euro. Pentru 2016, estimările companiei arătau o cifră de afaceri de 185 milioane euro, în condiţiile unei înjumăţăţiri a numărului de clienţi de la 202 în 2015 la circa 100 în 2016. Acţionarul principal al Arelco este offshore-ul Robledo Investments Limited, acţionar minoritar fiind Robert Neagoe, fost şef al Direcţiei juridice OPSPI , în timpul privatizărilor distribuţiilor de energie.

Citește și: Compania Arelco Power și-a cerut insolvența

"Luând în considerare scrisorile primite la ANRE de la societăţile Arelco Power SRL şi Arelco Energy SRL în zilele de 27 şi 30 ianuarie 2017, direcţiile generale de specialitate din cadrul ANRE au constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale/contractuale pentru încetarea contractelor de furnizare încheiate de aceste societăţi cu clienţii finali, pentru a fi posibilă preluarea clienţilor finali respectivi de către furnizori de ultimă instanţă", precizează reprezentanţii ANRE. 

Astfel, având în vedere incapacitatea societăţilor menţionate de a continua activitatea de furnizare a energiei electrice la clienţii săi finali, declarată de acestea în scrisorile adresate la ANRE, încălcarea unor clauze din contractele de furnizare a energiei electrice încheiate de societăţile respective cu clienţii lor finali, situaţia că, potrivit condiţiilor de aplicare prevăzute la art. 4 alin. (1) din Regulamentul de preluare de către furnizorii de ultimă instanţă a locurilor de consum ale clienţilor finali care nu au asigurată furnizarea energiei electrice din nicio altă sursă, prevederile acestei reglementări sunt aplicabile în cazul de suspendare, expirare sau de retragere a licenţei, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat retragerea licenţelor celor două societăţi pentru activitatea de furnizare a energiei electrice. 

"Prin această măsură, ANRE îşi afirmă hotărârea de a întări monitorizarea participanţilor la piaţa de energie, având toleranţă zero în cazul unor comportamente care ar putea duce la creşterea costurilor suportate de consumatori sau chiar la periclitarea alimentării cu energie electrică a acestora", se menţionează în comunicat. 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ, declara, pe 8 februarie, că în contractele de furnizare a energiei ar trebui să fie prevăzute sancţiuni mai clare şi mai dure pentru denunţarea unilaterală. 

"Considerăm că ar trebui să se înăsprească acele condiţii din contractele de furnizare. Aceste contracte sunt un act între două părţi. ANRE nu poate interveni în aceste contracte, care sunt încheiate pe piaţa liberă şi se stabilesc între cele două părţi, dar îi poate sfătui pe consumatori. Ar fi fost necesară o sancţionare mai clară a denunţării unilaterale", a spus preşedintele ANRE. 

Aceasta, în condiţiile în care preţul la energie pe bursă a continuat să crească după 20 ianuarie, deşi perioada de ger trecuse, după ce un trader a anunţat că reziliază unilateral mai multe contracte. Potrivit informaţiilor deţinute de AGERPRES la acel moment, era vorba despre Arelco Power. 

"Am început o investigaţie, având suspiciunea că denunţarea unilaterală s-a făcut fără motiv", arăta oficialul ANRE. 

Întrebat dacă este nevoie de o modificare a reglementărilor în vigoare, Havrileţ a răspuns că acest lucru va fi stabilit de analiza exhaustivă pe care ANRE o derulează împreună cu OPCOM şi Consiliul Concurenţei. 

"Considerăm că, în general, cadrul de reglementare nu a fost încălcat, dar poate sunt alte elemente care ne vor indica faptul că este cazul să modificăm cadrul de reglementare", a precizat preşedintele ANRE.