Așadar, din datele prezentate arată că, față de luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,0%.
De asemenea, indicele câştigului salarial real a fost de 102,9% pentru luna noiembrie 2016 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 165,1%, cu 4,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2016.

Noiembrie 2016 comparativ cu cctombrie 2016

În luna noiembrie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna octombrie 2016. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
-cu 18,6% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului;
-între 10,0% şi 16,0% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia minereurilor metalifere, activităţi de spectacole, culturale şi recreative;
-între 5,0% şi 9,0% în fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea echipamentelor  electrice, cercetare-dezvoltare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de mobilă;
-între 4,0% şi 5,0% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, captarea, tratarea şi distribuţia apei, fabricarea altor mijloace de transport.

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie de prime ocazionale (inclusiv anuale), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:
-cu 3,7% în fabricarea băuturilor;
-între 1,5% şi 3,0% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), telecomunicaţii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: învăţământ (+1,9%), administraţie publică (+1,4%), sănătate şi asistenţă socială (+0,1%).