Andrei Bobar, Romgaz SA
Este responsabil de gestionarea activităților economice din cadrul Romgaz – cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, cu peste 6.100 de angajați, începând cu luna noiembrie 2016. În calitate de director economic, el coordonează peste 100 de persoane. Cu o experiență de peste 10 ani în domeniul economic, acesta a ocupat deja mai multe poziții de conducere în companii din industria energie și resurse naturale – Romgaz și Amromco Energy, dar are experiență și în audit financiar, activând câțiva ani în cadrul Deloitte România.
Autonom în luarea deciziilor, proactiv, orientat spre soluții și adept al dezvoltării echipei și al angajamentului acesteia, la 32 de ani, Andrei Bobar (licențiat în Finanțe-Bănci) este un reprezentant al noii generații de manageri, fiind totodată membru al ACCA, CECCAR și CAFR. O realizare notabilă a acestuia în anul 2017 o reprezintă creșterea profitului brut a Romgaz, ca urmare a deciziilor luate privind încetarea plăților de accize aferente consumului tehnologic începând cu cele aferente lunii decembrie 2016 și recuperarea accizelor plătite anterior, în valoare de 244 milioane lei, ceea ce a condus la obținerea celui mai bun rezultat financiar al companiei.
Revista Capital premiază cei mai buni manageri din România
Gala Premiilor de Excelență în Management, evenimentul prin care Capital recunoaște meritele celor care fac economia românească să crească, a ajuns la cea cea de-a patra ediție.
Alegem câştigătorii împreună
La ediția din acest an, care va avea loc la începutul lunii iunie, avem șase categorii de premii. La fiecare categorie au fost propuși mai mulți manageri dintre care redactorii Capital au selectat 10 persoane. Povestea lor şi, mai ales, realizările din ultimul an le găsiţi pe site-ul capital.ro.
Vă invităm pe această cale pe dumneavostră, cititorii Capital, să-i votați pe cei mai buni dintre cei buni.
Cum am stabilit nominalizaţii
Criteriile de evaluare au urmărit aspecte relevante pentru fiecare dintre aceste categorii, fie că este vorba de investirea şi cheltuirea fondurilor în mod eficient, de a administra personalul sau de a alege cea mai bună strategie de comunicare. (mai multe detalii despre procedura de selecție găsiți aici).
În funcție de voturile exprimate de dumneavoastră, redactorii Capital vor desemna și premia, în cadrul Galei de Excelență, pe primii trei manageri la fiecare categorie.
Cele șase categorii de premii sunt:
Cel mai bun CEO
Cel mai bun director financiar
Cel mai bun manager de vânzări/comercial
Cel mai bun manager de HR
Cel mai bun manager de PR/Marketing
Cel mai bun responsabil de CSR
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





