Andreea Marin, criticată foarte dur de fani! Cu ce a supărat aproape tot internetul

Andreea Marin, criticată foarte dur de fani! Cu ce a supărat aproape tot internetul
Publicat de Bogdan Ungureanu la 29 martie 2020, 18:15

Celebra Andreea Marin a venit în ajutorul cadrelor medicale în această perioadă, prin organizarea unui convoi umanitar. De ce a fost atunci atât de aspru criticată de fani?!

Andreea Marin şi fundaţia sa, “Preţuieşte viaţa!”, au organizat un convoi umanitar cu produse de peste 400.000 de euro. Vedeta se plânge însă că nu a fost sprijinită de autorităţi, mai exact de Victor Costache, ministrul Sănătăţii la acea dată, şi de Marcel Vela, Ministrul de Interne.

„Prefer să nu vorbesc despre cei doi miniștri cărora le-am trimis o scrisoare deschisă încă de acum 10 zile, cu două rugăminți simple, de bază, nu pentru mine, ci pentru întreaga societate civilă dispusă să ajute. Te duci pur și simplu cu obiectele donate la poarta unui spital, sau a unui centru de carantină? Nu, evident!”, a precizat Andreea Marin.

Andreea Marin, criticată de fani pentru imaginile apărute în spaţiul public

În ciuda efortului umanitar depus, s-au găsit voci care s-o critice pe Andreea Marin. În ziua deplasării convoiului, vedeta a sosit la faţa locului, însoţită de un cameraman, şi echipată din cap până-n picioare: mască de protecție cu valvă FFP3, combinezon cu glugă de unică folosință și mănuși. Cameramanul ei nu avea însă absolut nicio protecţie împotriva COVID-19.

Mai mult, Andreea Marin s-a fotografiat alături de o doamnă medic, care nu era la fel de bine echipată, iar asta a atras din nou nemulţumirea internauţilor.

„Doamna Marin, dar cum sunteți dumneavoastră atât de echipată (mască FFP 3, echipament de protecție) și doamna doctor doar cu o mască chirurgicală și un halat clasic care nu oferă protecție….Este penibil!!” sau „Ne uităm cu ce este îmbrăcată doamna doctor. Nu a primit echipament necesar și așteaptă, pe când doamna Marin l-a achiziționat. Mi-ar fi rușine”, sunt doar câteva dintre comentariile fanilor, scrie playtech.ro.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.