Rivalitatea dintre Andreea Marin și Mihaela Rădulescu revine în atenția publicului. Prezentatoarea TV a vorbit despre originea acestei rivalități, precizând că nu a fost o inițiativă proprie. Potrivit acesteia, conflictul a fost creat de persoane care aveau un interes direct în promovarea unei astfel de povești.

Andreea Marin consideră că nu este nevoie de astfel de conflicte între oameni

Deși presa a jucat un rol important în menținerea subiectului în atenția publicului, construcția inițială nu i-a aparținut. Vedeta consideră că nu este nevoie de astfel de conflicte între oameni și că fiecare are propriul drum în viață.

„Rivalitatea dintre mine şi Mihaela Rădulescu a fost construită, dar nu de mine. Da, a fost întreţinută de presă, dar nu şi construită! Cred că am spus tot! A fost construită de cine avea interesul să fie construită această poveste, apoi doar întreţinută de presă, care a captat subiectul şi a continuat. Eu nu mi-am dorit această poveste! Nu cred că e nevoie de rivalitate. Fiecare om are drumul său, e loc sub soare pentru toată lumea. Precum viaţa ne-a dovedit deja, fiecare e pe drumul lui şi fiecare îşi urmează calea. Calea mea e calea mea şi nici nu îmi doresc să fiu pe calea altcuiva”, a declarat prezentatoarea TV pentru Cancan.

În plus, Andreea Marin a recunoscut că, în perioada respectivă, a fost profund afectată de ceea ce apărea în presă. Titlurile din publicații o supărau și o distrăgeau de la lucrurile importante pe care le avea de făcut. Acum, consideră că situația a fost clarificată și nu își mai dorește ca acest episod să îi marcheze parcursul.

„Da, bineînţeles că mă supărau titlurile apărute în presă. Erau nedrepte! Mă şi distrăgeau de la ceea ce eu aveam bun de făcut bun în viaţă. Bine că, în sfârşit, lucrurile s-au lămurit”, a mai spus aceasta.

Andreea Marin
SURSA FOTO: Facebook, Andreea Marin

Despre această rivalitate a vorbit și Teo Trandafir

Amintim că despre această rivalitate a vorbit și Teo Trandafir, una dintre cele mai cunoscute figuri ale televiziunii din România. Aceasta a povestit despre rivalitatea dintre ea și Mihaela Rădulescu, dar și despre debutul său în televiziune alături de alte nume mari precum Andreea Marin, Mircea Radu și Dan Negru.

Un episod notoriu al rivalității dintre Teo Trandafir și Mihaela Rădulescu s-a desfășurat în timpul unei emisiuni live, unde Teo era invitată. La finalul programului, Mihaela Rădulescu i-a luat geanta și a răsturnat-o în fața publicului.

Teo povestește că știa de acest moment, deoarece era parte din formatul emisiunii, așa că se pregătise eliminând din geantă obiecte care ar fi putut compromite situația. Totuși, situația a avut un moment tensionat. La finalul momentului, Mihaela Rădulescu a făcut o observație care a stârnit un răspuns neașteptat din partea lui Teo: „Priviți, stimați telespectatori, ea e deșteaptă și eu sunt frumoasă!”.

Replica lui Teo, care era atunci supraponderală, a fost spontană și acidă: „Da, fetiță, dar ție îți trece!” Aceste cuvinte au lăsat-o fără replică pe Mihaela.