Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a făcut luni declarații foarte grave cu privire la depășirea țintei de deficit bugetar în 2019. El a anunțat că ministerul pe care îl conduce a declanșat o investigație pentru a cerceta condițiile în urma cărora companiile de stat nu au plătit dividenede, la finele anului trecut.

Acest lucru a dus la majorarea deficitului cu un procent cuprins între 0,1% la 4,6% din PIB, afirmă Cîțu.

“Am început o investigaţie ca să vedem de ce nu au plătit companiile de stat dividende pe final de an. Handicapul pe bugetul pe 2019 a fost de 19 miliarde de lei. Nu sunt cheltuieli pe care eu le-am făcut, erau acolo”, a declarat Florin Cîţu, ministrul demis, dar și desemnat al Finanţelor, la audierea în comisiile parlamentare cu privire la Guvernul Orban 2.

Cîțu nu a nominalizat companiile publice împotriva cărora se va îndepta ancheta, dar mai mult ca sigur vor fi vizate ”perlele coroanei”, companiile deținute de stat în domeniul energetic, Hidroelectrica și Nuclearelectrica.

Banii au fost alocați investițiilor

Trebuie menționat faptul că bugetul de stat pentru 2019 prevedea încasări de venituri din dividenedele plătite de companiile de stat în valoare de aproximativ 1,5 miliarde lei. Acest lucru nu s-a mai întâmplat însă, în condițiile în care companiile nu au mai plătit dividendele.

Ministrul Economiei Virgil Popescu a afirmat recent că Nuclearelectrica nu a dat dividende pentru ca banii să rămână în companie pentru investiţii.

”La Nuclearelectrica nu am luat dividende, m-am înţeles cu Ministerul Finanţelor să nu ceară dividende de la Nuclearelectrica pentru că este nevoie de investiţii, trebuie să construim reactoarele 3 şi 4, 400 de milioane nu au mai fost date. La Hidroelectrica, nu am fost de acord cu volumul iniţial de dividende care a fost cerut de către Fondul Proprietatea, dar am fost de acord să luăm nişte dividende şi am votat pentru acest lucru, pentru dividende mai puţine, pentru că acolo Hidroelectrica a beneficiat de o conjunctură pe piaţă, încât datorită costului certificatelor de CO2, preţul pe energie produs de Oltenia s-a dus mai sus şi Hidroelectrica a avut un profit, practic speculativ.

Secătuirea de bani a companiilor de stat

Deci acolo unde noi considerăm că se pot da dividende, vom lua dividende. Acolo unde vrem ca acele companii să se dezvolte, nu va fi o politică investiţională să luăm dividende la bugetul de stat”, a spus Popescu,

Mai mult decât atât. Popescu declara, la finele anului trecut, că ministerul pe care îl conduce va vota împotriva acordării de dividende suplimentare din partea Nuclearelectrica, pentru a păstra opţiunea ca producătorul de energie să realizeze un nou reactor nuclear la Cernavodă din surse proprii.

Trebuie amintit faptul că, în timpul guvernării PSD, liberalii s-au declarat adversari ai practicii prin care Guvernul s-a finanțat folosindu-se de banii companiilor de stat, pe care le-ar fi secătuit în acest fel de bani și nu le-ar mai fi permis să facă investiții pentru dezvoltare, de care este mai mult decât nevoie.