”Principala concluzie a acestui raport este acela că România nu mai înregistrează dezechilibre macroeconomice în 2016. Practic, raportul ne scoate din rândul celor 15 ţări cu dezechilibre macroeconomice, printre care se află Germania şi alte ţări din jurul României. (…) La aspecte pozitive, nemenţionate în raport, se află faptul că media europeană a ratelor de investiţii în 2015 a fost de 19,5% din PIB, iar România, cu 24,9% din PIB, are a doua cea mai mare rată a investiţiilor în UE-28”', a declarat, marţi, Anca Dragu, la Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.
Un alt aspect pozitiv care nu se regăseşte în raportul CE este legat de evoluţia investiţiilor publice de capital care, în 2014 (cele mai recente date publicate de EUROSTAT), în România au înregistrat una dintre cele mai bune evoluţii, cu o rată de 4,3% din PIB, faţă de 2,9% din PIB media în UE-27. Potrivit ministrului Finanţelor, evoluţia din 2015 a investiţiilor publice de capital va duce România în top trei în UE-28 la acest capitol.
Dragu a adăugat că România are un potenţial de creştere a PIB de 3%, unul dintre cele mai ridicate niveluri din UE. ”'Începând din 2010, în ciuda măsurilor de consolidare fiscală, PIB-ul potenţial creşte în mod constant, de la 1,2% în 2010 la 3% în 2018. Ritmul de creştere a PIB-ului potenţial este unul accelerat şi, păstrând trendul actual, avem convingerea că potenţialul pe termen mediu se menţine, deci mergem către o creştere economică sustenabilă”, a subliniat ministrul Finanţelor.

Anca Dragu a admis că, pentru acest an, PIB-ul real îl depăşeşte pe cel potenţial, însă este încrezătoare că pe termen mediu 'rămânem în coordonate sustenabile'. (Sursa: Agerpres)