Analişti: Rata anuală a inflaţiei va fi la sfârşitul lui 2010 de 8%

Analişti: Rata anuală a inflaţiei va fi la sfârşitul lui 2010 de 8%
Publicat de CAPITAL la 9 noiembrie 2010, 13:07

Rata anală a inflaţiei va fi de 8% la finalul anului 2010, în timp ce la sfârşitul anului viitor va fi de 4,2%, apreciază analiştii financiar bancari.

Potrivit unui sondaj intern realizat în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România, rata lunară a inflaţiei din luna octombrie 2010 s-a situat probabil la 0,5% (estimările variază între 0,4% şi 0,7%), în timp ce rata anuală a fost de 7,8% (estimările variază între 7,3% şi 8,1%).
Pentru finele anului 2010, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează rata anuală a inflaţiei la 8% (estimările variază între 7,6% şi 8,2%). Aşteptările privind rata anuală a inflatiei de la finalul anului 2010 sunt în uşoară creştere faţă de estimările de acum o lună (7,8%), precum şi faţă de cele de acum două luni (7,9%).
Conform opiniilor exprimate de către membrii Asociaţiei, pentru finele anului 2011, rata anuală a inflaţiei va fi de 4,2% (estimările variază între 3,5% şi 5%).
AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie
2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 60 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.