În urma nemulţumirii exprimate de localnici – care au adresat acum un an primăriei un protest colectiv faţă de ''Disneyficarea'' centrului oraşului – capitala olandeză a decis să nu mai elibereze licenţe de funcţionare pentru înfiinţarea de noi magazine pentru turişti în zona centrală. 

''Nicăieri în altă parte a lumii nu a mai fost luată o asemenea decizie'', a declarat viceprimarul Kajsa Ollongren. ''Lipseşte echilibrul. Nu facem decât să primim aceleaşi lucruri, ceea ce nu este bine pentru calitatea vieţii noastre'', a precizat aceasta. 

Numărul turiştilor din Amsterdam a ajuns la 17 milioane pe an, potrivit celor mai recente estimări, şi se apreciază că în centru există 280 de magazine destinate acestora, o zecime dintre ele aparţinând Airbnb, conform unei analize a Colliers International. 

Însă, în timp ce unii fac bani din acest tip de afacere, nu toată lumea este mulţumită. În luna mai, directorul executiv al Amsterdam Marketing, Frans van der Avert, a declarat în cadrul unei conferinţe pentru turism că oraşul îşi propune ''îmbunătăţirea calităţii vizitatorilor'', mai degrabă decât găzduirea turiştilor ''care nu respectă caracterul (acestuia)''. 

Amsterdam a introdus taxe pentru turişti, iar la 1 octombrie a fost impus un nou sistem de acordare a licenţelor pentru toţi cei care doresc să îşi închirieze locuinţa pe termen scurt – cu amenzi de cel puţin 6.000 de euro pentru abateri şi o limită de 60 de zile pe an. 

Cea mai recentă interdicţie va intra în vigoare imediat în zona centrală a oraşului şi pe 40 de străzi comerciale, acest lucru însemnând că nu vor mai fi eliberate licenţe de funcţionare pentru noi magazine precum cele în care se comercializează bilete, brânză, gogoşi, îngheţată sau companii pentru închirierea de biciclete. 

''Prin interzicerea deschiderii de noi magazine pentru turişti ne asigurăm că centrul oraşului nostru rămâne atrăgător şi locuibil pentru localnici şi vizitatori'', a spus Ollongren. ''Turiştii sunt bineveniţi, însă dorim să evităm ca turismul în masă să domine străzi şi cartiere întregi'', a precizat aceasta. 

Janine Fluyt, purtătoare de cuvânt pentru Amsterdam Marketing, a declarat că mesajul nu este că oraşul închide uşa afacerilor destinate turiştilor, ci se va deschide tuturor. ''Susţinem această iniţiativă prin care se reglementează şi coordonează lucrurile ce pot fi făcute, văzute şi cumpărate în oraş – diversitatea nu va atrage numai turiştii, ci şi localnicii şi companiile'', a spus aceasta. 

''Amsterdam nu este un muzeu în aer liber, ci are oameni care trăiesc şi muncesc aici, aşa că accentul este pus pe echilibru'', a precizat Fluyt.(Sursa: Agerpres)