Şeful interimar al Pentagonului, Christopher Miller, a lăsat să se înţeleagă sâmbătă, în primul său mesaj către militari, că ar putea accelera retragerea soldaţilor americani din Afganistan şi Orientul Mijlociu, informează France Presse.

„Toate războaiele trebuie să ia sfârşit”, scrie Miller, numit în locul lui Mark Esper, demis luni brusc de preşedintele în exerciţiu Donald Trump.

Afganistanul şi Irakul, primele vizate

„Încetarea războaielor necesită compromisuri şi parteneriate. Am preluat provocarea; am dat totul. Este timpul să plecăm acasă”, a insistat Miller într-o scrisoare publicată pe site-ul Ministerului Apărării.

Noul şef al Pentagonului, fost locotenent al Forţelor Speciale, nu menţionează în mod direct niciun loc de desfăşurare.

Dar, referindu-se la războiul purtat împotriva organizaţiei teroriste al-Qaida, el pare să evoce cu prioritate Afganistanul şi Irakul, unde mulţi soldaţi americani au fost desfăşuraţi în urma atacurilor din 11 septembrie 2001, scrie AFP.

Donald Trump, care promisese că va pune capăt „războaielor nesfârşite”, a anunţat că doreşte să reducă numărul soldaţilor americani în Afganistan la 2.500 la începutul anului 2021 şi chiar a menţionat o retragere totală pentru Crăciun.

Opoziția lui Esper la politicile lui Trump

Chiar dacă nu critică public poziţia Casei Albe, unii ofiţeri spun în particular că se opun formal unei cifre mai mici de 4.500 de soldaţi, atâta timp cât violenţa nu scade pe teren.

Aceştia observă că o retragere ordonată, inclusiv transportul a mii de soldaţi cu echipamentul lor, nu va putea fi realizată complet până la învestirea preşedintelui ales Joe Biden pe 20 ianuarie 2021, decât dacă lasă în urmă armamentele, pe care inamicii Statelor Unite le-ar putea captura.

În context, trebuie precizat că fostul șef al Pentagonului, Mark Esper, și-a prezentat recent demisia, pentru a evita o demitere din partea președintelui încă în funcție, Donald Trump.

Între cei doi au apărut mai multe neînțelegeri, de-a lungul timpului, care au răzbătut în spațiul public.

Esper l-a înfuriat pe Donald Trump prin opoziţia la ameninţarea preşedintelui că va trimite militari activi pentru a reprima protestele antirasism care au zguduit SUA în vară.

În plus, Mark Esper nu a fost de acord nici cu atitudinea de desconsidere a NATO afişată de Trump.