Viva H7 este echipată cu un procesor Quad Core cu frecvenţa de 1,2 GHz susţinut de o memorie RAM de 1 GB. Display-ul IPS de 7” oferă un unghi larg de vizualizare iar rezoluţia HD oferă o claritate deosebită. Tableta are un design slim cu o grosime de doar 8,6 mm şi două camere foto.

VIVA H8 Plus dispune de un procesor Quad Core cu frecvenţa de 1,3 GHz, o soluţie grafică Mali 400 MP2 şi memorie RAM de 1 GB. Memoria internă de 16 GB, extensibilă printr-un card microSD de până la 32 GB, asigură spaţiul necesar pentru stocarea imaginilor, filmelor şi a muzicii preferate. Display-ul IPS HD de 8” asigură imagini în culori naturale şi unghi larg de vizualizare. Tableta pune la dispoziţia utilizatorilor două camere foto de 5 MP, respectiv 2 MP şi funcţii precum HDR, fotografii live, Panoramic şi Time Lapse.

VIVA H10 HD este companionul perfect atât pentru mediul business, cât şi pentru cel familial. Procesorul Quad Core cu frecvenţa de 1,3 GHz şi soluţia grafică Mali 400 MP2 se regăsesc şi în acest device. Vizualizarea imaginilor, a clipurilor video, a documentelor şi navigarea pe internet sunt o adevarată plăcere pe display-ul generos de 10,1” IPS HD. Iar pentru capturarea momentelor speciale şi realizarea de apeluri video, tableta dispune de două camere foto.

Device-urile utilizează cel mai recent sistem de operare Android 4.4 Kit Kat. Noua versiune aduce multiple beneficii utilizatorilor. Interfaţa de utilizare este mai prietenoasă prin sistemul de widget-uri îmbunătăţit şi tranziţia mai fluentă între ecrane, iar multitasking-ul este mai rapid. Editorul de imagine este îmbunătăţit cu o serie de efecte şi filtre, reglare graduală a luminii şi funcţia de desenare peste fotografii. În plus, consumul de resurse este optimizat, tastatura are zeci de emoticoane Emoji pentru comunicarea pe reţelele de socializare şi se poate printa cu ajutorul funcţiei Cloud printing.

Cele trei tablete au conexiune 3G integrată cu viteze HSPA+ şi funcţie de apelare. Conectivitatea excelentă este întregită de Bluetooth, GPS, Wi-Fi Direct şi Wi-Fi Display. Pentru un plus de rafinament şi protecţie, cele trei device-uri au capacul de spate din aluminiu. Difuzoarele stereo încorporate în tablete asigură un sunet de calitate. Produsele au preinstalat softul de navigaţie Sygic care poate fi testat gratuit timp de 30 de zile. Softul de navigaţie nu necesită conexiune la internet şi oferă o interfaţă modernă, intuitivă şi uşor de utilizat.

Tabletele PC VIVA H7, VIVA H8 Plus şi VIVA H10 HD sunt disponibile de astăzi pe bază de precomandă la preţurile de 549 lei, 749 lei şi 799 lei.