Alianţa Solară Internaţională. România are un puternic potențial solar

România a aderat, duminică, la Alianţa Solară Internaţională. Actul de aderare a fost semnat de către ministrul Energiei în cadrul celei de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28). Evenimentul a avut loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite.

La același eveniment a participa și președintele României, care a și susținut un discurs cu această ocazie. Iohannis va fi în Dubai până luni.

Potrivit declarațiilor ministrului Energiei, Sebastian Burduja, România dispune de cel mai mare potențial solar din sud-estul Europei. Studiile indică posibilitatea exploatării unei capacități solare de până la 18-20 de gigawați, conform afirmațiilor făcute duminică.

„Studiu după studiu demonstrează că am putea exploata până la 18, poate 20 de gigawaţi de putere solară şi întregul sector a înregistrat o creştere enormă în anii recenţi”, a spus Sebastian Burduja.

Număr mare de gospodării românești cu panouri solare

Ministrul a subliniat importanța fondurilor europene destinate dezvoltării energiei solare și a menționat că în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență există o alocare de peste 460 de milioane de euro pentru acest scop.

Sebastian Burduja a evidențiat o creștere semnificativă a numărului de gospodării care au instalat panouri solare. Ministrul susține că a existat o „explozie” în ultimii doi ani. Conform declarațiilor sale, în ianuarie 2022, erau înregistrate mai puțin de 20.000 de gospodării cu panouri solare, în timp ce în prezent numărul lor este de peste 100.000.

Nu în ultimul rând, ministrul a adus aminte de campania „Energie pentru viață”, care vizează peste 50.000 de gospodării fără acces la electricitate.

„COP-28 este cel mai important eveniment anual al lumii — nu doar pentru energie și mediu, ci pentru a răspunde la cea mai grea întrebare pentru omenire astăzi. Cum construim un viitor sigur și prosper pentru generațiile viitoare, având în vedere schimbările climatice fără precedent?

Sunt prezent alături de Președintele României în Emiratele Arabe Unite pentru a oferi lumii răspunsul României: viziune, curaj, expertiză și fapte. Ne-am asumat împreună triplarea capacităților de producție a energiei nucleare până în 2050.

Dacă omenirea a divizat atomul, energia atomică unește astăzi omenirea pentru lumea viitorului”, a transmis ministrul, pe Facebook.