52 de pompieri români au fost mobilizați și trimiși pe insula Rodos pentru stingerea incendiilor de vegetație.

Pompierii români vor ajunge mâine pe insula Rodos

Raed Arafat a spus că aceștia ar trebui să ajungă acolo mâine. În prezent, 130 de pompieri români se află în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor.

„Noi am trimis trei contingente, două de către 40 de persoane și ultimul care a plecat alaltăieri cu 50 de persoane. Din ce am aflat știu că și colegii din Slovacia sunt direcționați către Rodos. Ceilalți 80 de pompieri români care sunt în acest moment rămași în zona Atenei intervin în zonele cu incendii de pădure din jurul Atenei, la distanțe de 30-40 de kilometri.

Primesc misiuni zilnic. Se deplasează și lucrează cu colegii din Grecia. Pompierii români, vor ajunge mâine în Rodos. Sper că o să fie odihniți pe drum. Modul de operare va fi coordonat de autoritățile elene, așa cum se face cu toate echipele care se deplasează din alte țări. Noi în acest moment avem 130 de pompieri în Grecia și am făcut suplimentare deja de două ori la numărul inițial de 40”, a declarat șeful DSU în direct la Antena 3 CNN.

Risc de incendiu nivel 5 pe insula Rodos

Pompierii români din Grecia intervin în Rodos. Risc de incendiu de nivel 5. Incendiile din Rodos au scăpat de sub control, iar pompierii români au fost solicitaţi să intervină.

Pompierii spun că riscul apariţiei incendiilor de pădure este foarte mare, de nivel 5, ceea ce înseamnă risc extrem.

”În cursul acestei dimineţi, pompierii români, componenţi ai modulului naţional de stingere dislocat în Grecia, vineri, 21 iulie, au fost informaţi de către ofiţerul de legătură elen despre faptul că este necesară deplasarea către insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii. Astfel, modul României, format din 52 de militari, a început îmbarcarea tehnicii de intervenţie, deplasarea realizându-se pe cale maritimă”, conform IGSU.

Misiunile desfăşurate de pompierii români se realizează sub directa coordonare a ofiţerului de legătură elen şi vor consta în limitarea propagării incendiului spre zonele locuite, menţinerea unei linii de protecţie între frontul incendiului şi zona neafectată, precum şi pentru alimentarea cu apă a altor autospeciale care vor acţiona în zonele afectate.