120 de persoane au fost salvate în urma inundațiilor din zona Moldovei
Raed Arafat a anunțat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că în urma inundațiilor din zona Moldovei au fost salvate 120 de persoane cu ajurtorul elicopterelor.
”Prima etapă a fost etapa de intervenţie de salvare de vieţi, care a fost una dintre operaţiunile cele mai mari pe domeniul salvării pe cale aeriană în România, unde aproximativ 120 de persoane au fost salvate cu cinci elicoptere din zone izolate de ape, chiar de la acoperişul caselor şi unde s-a reuşit salvarea lor, având bineînţeles şi o situaţie mai favorabilă pentru elicoptere şi anume vizibilitatea care să permită astfel de misiune”, a declarat el.
Șeful DSU a mai precizat că în județul Suceava activează în prezent aproximativ 300 de pompieri. De asemenea, pompieri au fost mobilizați și în județul Neamț, însă acolo mobilizarea din afara județului s-a încheiat, iar intervențiile sunt aproape finalizate, în special în localitățile mai puțin afectate, precum Broșteni și zona Neagra.
Pompierii provin din mai multe județe, lucrează zilnic și vor continua să intervină până când va fi asigurată siguranța pentru ca locuitorii să se poată întoarce la case și viața să revină la normal.
”Avem la acest moment în jur de 300 de pompieri în judeţul Suceava care activează. Au mai fost mobilizaţi pompieri şi în judeţul Neamţ, numai că acolo mobilizarea din afara judeţului s-a finalizat, iar intervenţia este în curs de finalizare în localităţile care au fost mai puţin grav impactate decât cea din judeţul Suceava, localitatea Broşteni şi zona Neagra.
Pompierii au fost mobilizaţi din mai multe judeţe şi lucrează zilnic şi vor continua să lucreze zilnic până predăm populaţiei o zonă în care se poate reveni la case, se poate relua viaţa”, a spus acesta.
Raed Arafat a mai subliniat că pentru locuitorii afectați de inundațiile din județele Suceava și Neamț au fost trimise alimente, apă, containere locative și alte materiale necesare pentru sprijinirea populației afectate.
”La acest moment, dacă vedem impactul doar asupra caselor, locuinţelor oamenilor, în judeţul Suceava vorbim de peste 680 de locuinţe, ieri erau raportate 687 de locuinţe, din care 41 au fost distruse în totalitate. Iar la Neamţ, după analiză, au comunicat ieri cifra de 170 de locuinţe care au fost afectate, din care patru sau cinci locuinţe peste 75%”, a adăugat el.
Guvernul a aprobat ajutoare pentru persoanele afectate de inundații
De asemenea, șeful DSU a detaliat ajutoarele aprobate în cadrul ședinței extraordinare a Guvernului care a avut loc vineri. Potrivit lui, s-a aprobat acordarea unui ajutor financiar de 15.000 de lei pentru fiecare familie a persoanelor decedate, fiind confirmate trei decese, fără persoane dispărute.
De asemenea, familiile sau persoanele singure cu locuințe afectate în proporție mai mică de 75% vor primi tot 15.000 de lei, cele cu locuințe afectate între 75% și integral vor primi 25.000 de lei, iar pentru locuințele distruse în totalitate s-a alocat suma de 30.000 de lei, fiind vorba despre 41 de case afectate grav, unele chiar luate de ape.
”Ce s-a aprobat astăzi ca ajutor şi care normal că va fi distribuit cu ajutorul prefecturilor şi autorităţilor locale este 15.000 lei pentru fiecare familie a unei persoane decedate. Reamintesc că avem trei persoane decedate. Au fost informaţii care au circulat despre persoane dispărute, însă nu s-a confirmat acest lucru. Nu avem nicio sesizare despre persoane dispărute şi la acest moment, după ce au intrat pompierii în zonă şi au verificat tot ce au putut să verifice, din fericire n-am mai găsit alte persoane decedate”,
”Vorbim de trei familii care vor primi câte 15.000 de lei ajutor pentru situaţia tragică pe care au avut-o. Alte 15.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţa a fost afectată în proporţie mai mică de 75%.
Deci alte 15.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singura care locuieşte într-o locuinţă care a fost afectată în proporţie mai mică de 75%, 25.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţa a fost afectată în proporţie mai mare de 75%, dar nu distrusă integral, şi 30.000 de lei pentru fiecare familie sau persoană singură a cărei locuinţa a fost distrusă în integralitate. Vorbim de cele 41 de case care au fost distruse, unele chiar luate de ape”, a explicat Arafat.
Jandarmeria Română a intervenit pentru sprijinirea celor afectați
”Jandarmii în sprijinul persoanelor afectate de inundații
Zile dificile pentru locuitorii mai multor localități din județele Suceava și Neamț. În colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, jandarmii au intervenit în sprijinul comunităților afectate de viitură, acționând pentru evacuarea persoanelor aflate în pericol și a bunurilor acestora, distribuirea de alimente neperisabile și apă potabilă. De asemenea, pe lângă eforturile susținute de îndepărtare a aluviunilor rămase în urma inundațiilor, aceștia au oferit și bunuri de strictă necesitate persoanelor afectate.Misiunea noastră este să fim un sprijin real pentru comunitate, să aducem siguranță și încredere în momentelecele mai grele.Pentru noi, protejarea vieții rămâne o prioritate, iar solidaritatea cu cei aflați în dificultate este o datorie pe care o onorăm în fiecare misiune.
Rămânem în continuare alături de oameni, pentru a le oferi tot sprijinul de care au nevoie”, a transmis Jandarmeria Română pe Facebook.