Alertă! Ce se va întâmpla cu medicii de familie. Schimbare importantă aprobată de Parlament

Alertă! Ce se va întâmpla cu medicii de familie. Schimbare importantă aprobată de Parlament
Publicat de Ancuța Paraschivoiu la 28 martie 2019, 15:04

Vești importante pentru medicii de familie din România. Deputații au aprobat un proiect important, care le oferă un nou drept. Este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Potrivit proiectului, medicii de familie vor putea să-și deschidă puncte secundare de lucru în localitățile din țară.

Potrivit inițiativei legislative, pe lângă cabinetul principal, medicii de familie vor avea voie să-și mai deschidă unul secundar în altă localitate.

Medicii pot deschide cabinet doar în localitățile unde nu există deja unul. Cabinetul secundar trebuie să fie poziționat la cel mult 15 km de cel principal, se arată în lege.

Mai mult, aceștia sunt obligați să muncească minim zece ore pe săptămână la cabinetul secundar.

Inițiatorii urmăresc ”scăderea numărului de localități din mediul rural care nu dispun de serviciu de medicină de familie, prin punerea la dispoziția pacienților a acestei facilități, cel puțin 10 ore pe săptămână”.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

Vezi și Românii vor avea o nouă zi de sărbătoare națională! Deputații au decis

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Ancuța Paraschivoiu

Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.