Preşedintele rus Vladimir Putin a avut vineri, în stațiunea Soci, de la malul Mării Negre, o întrevedere cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko. Liderul Rusiei calificat reacţia internaţională la redirecţionarea avionului de linie Ryanair la Minsk drept o „izbucnire emoţională”, relatează TASS, Reuters, EFE şi AFP, citate de Agerpres.

Reacția lui Putin

Putin a subliniat, vineri, că nu a existat o astfel de reacţie în 2013, când avionul care îl transporta pe preşedintele bolivian a fost constrâns să aterizeze în Vest, ci o „tăcere”, făcând aluzie la incidentul produs când Austria, la cererea SUA, a forţat avionul cu care călătorea preşedintele Boliviei, Evo Morales, să aterizeze la Viena, având suspiciunea că fostul analist al CIA, Edward Snowden, se afla la bord.

Au aterizat avionul preşedintelui Boliviei, pe preşedinte l-au coborât din avion şi nimic … tăcere

Lukașenko a venit cu dovezi

Lukaşenko i-a arătat lui Putin o geantă-diplomat în care – potrivit lui – s-ar afla „documente” privind incidentul cu avionul Ryanair din 23 mai, care a dus la arestarea jurnalistului de opoziţie Roman Protasevici şi a prietenei sale Sofia Sapega.

Lukaşenko a acuzat Occidentul că încearcă să „destabilizeze” situaţia din fosta republică sovietică, evocând mişcarea de contestare fără precedent a regimului său declanşată în Belarus după alegerile prezidenţiale din august trecut, considerate fraudate de opoziţie şi Occident. „Aşa că înţelegeţi ce s-a întâmplat. Înţelegeţi despre ce fel de oameni este vorba”, a adăugat preşedintele belarus, vizibil nervos.

„O tentativă este în curs de a destabiliza situaţia pentru ca aceasta să fie ca în august (trecut). Este clar ce vor aceşti prieteni occidentali de la noi. Ce să mai discutăm?! Dar nu există înălţimi pe care bolşevicii să nu le fi cucerit. Vom trece şi de aceasta”, a spus el.

Preşedintele belarus a criticat, de asemenea, Uniunea Europeană pentru pedepsirea companiei aeriene de stat Belavia cu închiderea spaţiului aerian european, argumentând că compania nu are nicio legătură cu incidentul zborului Ryanair, care asigura legătura Atena-Vilnius.

Înțelegere între Putin și Lukașenko

Preşedintele rus a elogiat „rezultatele concrete” ale apropierii ţării sale de Belarus. „Suntem pe cale de a construi o Uniune între Rusia şi Belarus. Progresăm în mod ferm în această direcţie şi această muncă aduce deja rezultate concrete pentru cetăţenii noştri”, a spus Putin, reafirmând sprijinul Moscovei pentru aliatul său belarus.

De la început, Rusia a apărat acţiunile Minskului, denunţând sancţiunile adoptate de UE. Cazul lui Protasevici, arestat după ce Lukaşenko a deviat avionul spre Minsk pe motiv că ar fi existat o ameninţare cu bombă, este o chestiune internă a Belarusului, a afirmat Moscova.

Minskul asigură că pilotul zborului deturnat nu a suferit nicio presiune, chiar dacă i s-a recomandat cu insistenţă să aterizeze în Belarus şi că şeful statului a trimis un avion de vânătoare pentru a însoţi aparatul Boeing 737 al Ryanair.

Sursă foto: Dreamstime