Albert-László Barabási: Poate că la fiecare 6 luni ar trebui să ne vaccinăm

„Trebuie știut că acest virus va fi mereu prezent în societate, nu poate fi eradicat, însă dacă se va forma o imunitate adecvată în populaţie, prezența lui va deveni irelevantă. Pentru aceasta, însă, s-ar putea să fim nevoiți să ne vaccinăm o dată la şase luni. Nimeni nu vede încă sfârșitul, nici măcar noi nu avem o predicţie în această chestiune”, a declarat fizicianul Albert-László Barabási la un forum care a fost organizat sâmbătă în Ţinutul Secuiesc pentru jurnalişti, citat de portalul Székelyhon.ro.

Fizicianul, care s-a născut la Cârţa, judeţul Harghita, şi care în prezent trăieşte la Boston, a vorbit despre pandemia cu noul coronavirus şi despre necesitatea vaccinării împotriva acestui virus la invitaţia viceprimarului municipiului Miercurea Ciuc, Enikő Sogór. Barabási a fost surprins de faptul că rata de vaccinare în judeţele din Ţinutul Secuiec este foarte scăzută, respectiv este doar de 30%, şi a precizat: „Ca cercetător, am ştiut în totdeauna că va exista o asemenea epidemie, numai că nu am putut stabili dimensiunea, data izbucnirii şi rata mortalităţii”.

La Centrul de Cercetare în Rețea Complexă al Universității Northeastern a fost prognosticat încă de la izbucnirea epidemiei faptul că acest virus va aduce mari necazuri, a spus fizicianul maghiar, care a adăugat: În laboratorul centrului au fost testate 6.000 de medicamente pe maimuţe, apoi în celulele umane în vederea dezvoltării unui medicament adecvat împotriva coronavirusului, scrie nepszava.hu.

Rata scăzută a vaccinării pune în pericol viețile oamenilor

El a menţionat compatrioţilor săi că în regiunea Ţinutului Secuiesc la început au fost puţini oameni infectaţi cu coronavirus, deoarece anul trecut în decembrie a existat o atenţie reciprocă şi oamenii au purtat măşti de protecţie. Acum însă rata scăzută a vaccinării în judeţele Harghita şi Covasna, locuite în majoritate de maghiari, pune în pericol viaţa oamenilor de aici.

„Katalin Karikó, biochimist ungar, este o bună cunoştinţă de-a mea, iar tot ceea ce face ea în această situaţie este un miracol. Datorită muncii sale, mica moleculă care oprește infecția este implantată în organism. (…) Cei care nu supravieţuiesc, nu vor avea copii şi nepoţi, iar noi suntem o națiune mică aici, în Ținutul Secuiesc”, a spus fizicianul, subliniind importanţa vaccinului.

Campania de dezinformare cu privire la vaccinare ar trebui contracarată

Albert-László Barabási a îndemnat politicienii și liderii bisericești transilvăneni să își asume responsabilitatea în domeniul vaccinării, iar în acest sens – în opinia sa – un exemplu de urmat îl reprezintă Ungaria, ba mai mult, şi Statele Unite, şi nu „campania de dezinfomare”, care ar trebui contracarată.

Fizicianul a atras, totodată, atenţia supra faptului că: „Vaccinurile nu oferă protecție 100%. (…) Cel care este vaccinat este protejat, dar într-un anumit procent poate răspândi virusul, iar cel care nu este vaccinat, este în pericol, aşa cum a fost toată lumea la începutul pandemiei. (…) Trebuie să decidem dacă vrem să oprim acest proces prin vaccinare”.