Oficial, obiectivul Airbus este să livreze peste 650 de avioane comerciale, însă săptămâna trecută directorul financiar le-a spus analiştilor că de fapt vor fi livrate mai mult de 670. 

În primele nouă luni din acest an, Airbus a înregistrat 566 de comenzi brute. 

Luna trecută, grupul Airbus a raportat o scădere cu 21% a profitului în trimestrul trei din 2016, din cauza dificultăţilor înregistrate cu furnizorii, a performanţelor reduse la divizia de aeronave comerciale şi a slăbiciunii continue de pe piaţa elicopterelor comerciale. 

Profitul operaţional înaintea elementelor excepţionale a scăzut la 731 de milioane de euro (796 milioane de dolari) în perioada iulie – septembrie 2016. Veniturile au înregistrat un declin de 1%, la 13,95 miliarde de euro. Analiştii se aşteptau la un profit operaţional de 743 milioane de euro. 

Recent, Airbus Helicopters a inaugurat noua fabrică din România, o investiţie de 52 de milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu două motoare H215, primul aparat fiind aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018.

SURSA: Agerpres