Airbus a spart monopolul Boeing în Japonia

Airbus a spart monopolul Boeing în Japonia
Publicat de CAPITAL la 8 noiembrie 2010, 15:14

Compania aeriană japoneză Skymark Airlines a anunţat luni că a comandat constructorului aeronautic european Airbus şase aparate Airbus A380, o comandă în valoare de până la 2,1 miliarde de dolari care permite Airbus să intre pe piaţa japoneză, o piaţă monopolizată până acum de rivalul american Boeing.

Skymark Airlines, care pentru moment oferă în principal zborurile pe rutele interne, a precizat că are intenţia de a achiziţiona primele două aparate A380 în exerciţiul 2014-2015, iar alte două aparate în anul următor. Ultimele două aparate A380 fac obiectul unei opţiuni de achiziţie. Preţul de catalog pentru patru aparate A380 este de 1,39 miliarde de euro.

Skymark este prima companie aeriană japoneză care a comandat un avion A380, cel mai mare avion de pasageri din lume. Contractul este o premieră şi pentru Airbus, care în ultimul deceniu s-a străduit să convingă marile companii aeriene japoneze Japan Airlines şi All Nippon Airways să cumpere avioane A380.
În schimb, Boeing controlează 95 de procente din piaţa japoneză, flotele companiilor Japan Airlines şi All Nippon Airways fiind compuse în principal din avioane produse de compania americană.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.