Adrian Sârbu este, începând de marţi, românul care ocupă cea mai înaltă poziţie executivă într-o companie multinaţională, el deţinând funcţiile de preşedinte şi director executiv al Central European Media Enterprise (CME).

„CME este o organizaţie tânără şi energică. Strategia mea este să fac CME una dintre cele mai mari şi respectate companii de media din Europa şi să arăt că oamenii din regiune sunt competitivi în industria de entertainment, care părea până acum un club select destinat profesioniştilor din America”, a declarat Adrian Sârbu.

„Adrian este cel mai talentat executiv cu care am lucrat şi sunt onorat să anunţ numirea lui în funcţia de director executiv al companiei. El este un activ indispensabil pentru CME, iar experienţa lui va continua să fie o resursă valoroasă pentru companie”, a declarat Ronald Lauder, fondator şi Chairman non-executiv al CME, o companie care operează 18 posturi de televiziune în şapte ţări foste comuniste din Europa Centrală şi de Est – România, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatia, Bulgaria şi Ucraina.

CME: acţionar principal, Time Warner

CME acoperă o piaţă de 97 de milioane de telespectatori. A avut anul trecut venituri de aproximativ un miliard de dolari şi un profit operaţional (EBITDA) de 340 milioane de dolari, fiind una dintre cele mai profitabile companii de televiziune de lume. Compania este listată pe piaţa bursieră americană Nasdaq şi la Bursa din Praga.

Ronald Lauder este cel care controlează CME prin drepturile de vot deţinute, dar acţionarul principal (31%) este cel mai mare grup de media din lume Time Warner.

După ce a condus direct afacerile din România şi Cehia, care au ponderea cea mai mare în cifra de afaceri şi profit, Adrian Sârbu, 54 de ani, a fost promovat în octombrie 2007 în funcţia de director operaţional (COO) al întregului grup, pentru ca acum să preia efectiv poziţia numărul unu.

Portofoliul CME din România, format în jurul imperiului Pro

CME deţine în România compania Pro Tv SA, ce include canalele de televiziune Pro Tv, Acasă, Pro Tv International, Pro Cinema , sport.ro şi MTV România.

Sârbu mai deţine 5% din compania Pro Tv SA. În urma tranzacţiei prin care Sârbu a vândut către CME divizia de entertainment a Media Pro, aceasta va deţine şi aproximativ 5% din acţiunile CME.

SURSA: Mediafax

DETALII:
Citeşte şi Media Pro vinde Media Pro Entertainment către CME.

Te-ar putea interesa și: