Adevărul despre postul intermitent. Experții nutriționiști spun că mâncatul prea des este una dintre capcanele alimentare comune, care împiedică oamenii să slăbească, iar gustările nu sunt întotdeauna necesare. Între timp, postul intermitent, cu accentul pus pe mâncatul într-un interval de timp fix, aduce beneficii pentru inimă și nivelul zahărului din sânge, arată Today.com.
Adevărul despre postul intermitent. Experții spun că ultima masă a unei zile ar trebui să fie cina, care ar trebui luată cât mai devreme.
Adevărul despre postul intermitent
„Recomandarea mea numărul unu pentru fiecare pacient care intră în cabinetul meu este să nu mai mănânce nimic după cină”, a declarat pentru TODAY William Kraus, medic cardiolog la Duke Health și profesor la Facultatea de Medicină a Universității Duke din Durham, Carolina de Nord.
El recomandă evitarea gustărilor pentru a menține o greutate sănătoasă și respectarea unui program regulat de mese.
Cu toate acestea mulți consumă gustări și băuturi zaharoase în timp ce se uită la televizor noaptea și stau jos perioade lungi de timp, ceea ce este considerat o rutină nesănătoasă.
Obiceiul de a mânca seara târziu, asociat cu un risc mare de obezitate
Mâncarea consumată târziu în timpul zilei sau chiar înainte de culcare va fi stocată, în loc să fie arsă pentru energie, a avertizat Kraus.
„Corpul nu are nevoie de asta. Sunt calorii inutile care intră în corpul tău. De asemenea, poate întrerupe somnul dacă mănânci prea aproape de culcare”, a spus el.
Obiceiul de a mânca seara târziu este asociat cu un risc mai mare de obezitate, colesterol ridicat și boli de inimă, precum și cu progresia rigidității arteriale, notează cercetătorii, probabil pentru că necesită digestie în timpul somnului – o perioadă în care corpul este obișnuit cu un post peste noapte.
Postul intermitent poate proteja inima prin controlul inflamației
Postul intermitent poate proteja inima prin controlul inflamației, potrivit Asociației Americane a Inimii.
Așadar, nu mai mâncați cu cel puțin trei ore înainte de culcare, a sfătuit Dr. Natalie Azar, colaboratoare medicală la NBC News. Acest lucru permite organismului să postească peste noapte și să facă o schimbare metabolică în care arde grăsimi, după ce a epuizat toate sursele de zahăr atunci când stomacul este gol.
O opțiune populară este postul intermitent 16:8, când postești timp de 16 ore și mănâncați toate mesele într-o fereastră de opt ore care permite să termini mesele destul de devreme, cum ar fi între orele 10:00 și 18:00. sau mai devreme.
Pentru a preveni senzația de foame de după masă, consumați o cină sățioasă, cu multe proteine și fibre.