ANAF revine asupra unei cerințe care i-a nemulțumit pe contabili și antreprenori

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a informat joi că „se revocă solicitarea” transmisă anterior unor contribuabili, prin care aceștia erau obligați să completeze, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării, un formular referitor la cheltuielile efectuate în intervalul 2020–2024.

„Vă anunțăm că se revocă solicitarea privind transmiterea informațiilor. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri create”, a transmis instituția într-un mesaj oficial.

Cererile fuseseră transmise contribuabililor prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), generând controverse în rândul contabililor și antreprenorilor. Reprezentanții profesiei contabile au semnalat că solicitarea nu era fundamentată legal.

Valentina Saygo, economist, contabil și antreprenor, a declarat pentru StartupCafe.ro că notificarea a fost transmisă în principal companiilor clasificate drept contribuabili mijlocii, însă fără să fie însoțită de o bază legală clară care să susțină solicitarea.

„Din ce am văzut și ce s-a postat aseară pe grupurile de contabili, pare că ar fi vorba despre contribuabilii mijlocii. Pentru contribuabilii mijlocii, de la mai multe județe, înțeleg că s-a primit acest mesaj în SPV”, a afirmat Saygo, managing partner la Ask for Accounting și președinte al Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR).

Valentina Saygo
Valentina Saygo (SURSA FOTO: Facebook, Valentina Saygo)

Amenzile pentru cei care nu răspuns solicitării sunt considerabile

Valentina Saygo a atras atenția că amenzile aplicate celor care nu răspund unor astfel de solicitări din partea ANAF sunt „considerabile”, putând ajunge la mii de lei, în funcție de categoria de contribuabili.

Una dintre criticile majore aduse de specialiști acestor cereri a fost că informațiile solicitate de Fisc sunt deja disponibile în baza sa de date, ceea ce face demersul inutil și birocratic.

„Acești contribuabili mijlocii au obligația de a depune SAF-T încă din 2023. Prin urmare, ANAF are aceste date, așa că nu înțelegem motivul pentru care ni se solicită aceste informații suplimentar față de raportările pe care oricum le depunem cu vârf și îndesat”, a mai spus aceasta.

Mai multor contribuabili li s-au cerut informații privind cheltuielile din perioada 2020-2024

Un număr semnificativ de contribuabili au primit recent solicitări din partea ANAF prin intermediul Spațiului Privat Virtual, prin care li se cereau informații contabile detaliate aferente perioadei 2020–2024. Specialiștii atrag atenția că aceste cereri nu sunt însoțite de un act administrativ oficial, ceea ce ridică semne de întrebare privind legalitatea demersului autorității fiscale.

Potrivit Codului de procedură fiscală, ANAF poate solicita informații contribuabililor doar în contextul unei proceduri fiscale oficiale, precum o inspecție fiscală, o verificare documentară, un control inopinat sau o analiză a situației fiscale personale.

În absența unui act administrativ formal – cum ar fi un aviz de inspecție sau o decizie emisă în scris – astfel de solicitări ridică probleme de legalitate. Mai multe puteți aici.