Statul ia banii românilor. S-a dat termen limită pentru cetățeni. NU puteți depăși 21 iulie 2025 sub nicio formă
Taxe. SURSA FOTO: Dreamstime
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează contribuabilii că luni, 21 iulie 2025, este termenul-limită pentru transmiterea notificărilor privind aplicarea sau încetarea aplicării sistemului TVA la încasare.
Măsura se adresează persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 282 alin. (5), precum și de Ordinul președintelui ANAF nr. 1699/2021.
ANAF stabilește ultima zi pentru notificarea aplicării sau încetării regimului TVA la încasare
Pot beneficia de acest regim persoanele impozabile care, în anul precedent, au înregistrat o cifră de afaceri mai mică de 4.500.000 lei și care nu au aplicat anterior sistemul TVA la încasare.
Acestea pot opta pentru intrarea în sistem până la data de 20 a lunii anterioare începerii perioadei fiscale în care doresc să utilizeze acest regim.
Pentru perioada fiscală care începe în august 2025, termenul a fost extins până pe 21 iulie
Pentru perioada fiscală care începe în august 2025, termenul a fost extins până pe 21 iulie, deoarece 20 iulie este o zi nelucrătoare.
În plus, persoanele care se înregistrează în scopuri de TVA în cursul anului pot solicita aplicarea sistemului fie de la data înregistrării, fie ulterior, în funcție de opțiune.
Contribuabilii au timp până luni să decidă regimul TVA la încasare
Există două situații în care ieșirea din sistemul TVA la încasare este posibilă:
- Prin depășirea plafonului de 4.500.000 lei: în acest caz, contribuabilul trebuie să depună notificarea până pe 20 a lunii următoare perioadei fiscale în care plafonul a fost depășit. Astfel, termenul este 21 iulie pentru situațiile aferente lunii iunie;
- Prin opțiune voluntară: între 1 și 20 ale oricărei luni, pentru persoanele care nu au depășit plafonul, dar aleg să renunțe la aplicarea acestui regim.

Formularele pot fi transmise online prin SPV sau depuse fizic
Notificarea privind aplicarea sau încetarea aplicării sistemului TVA la încasare se realizează prin completarea unuia dintre următoarele formulare, în funcție de categoria contribuabilului:
- Formular 010 – pentru persoane juridice române
- Formular 016 – pentru persoane juridice străine cu conducere efectivă în România
- Formular 020 – pentru persoane fizice române și străine care au CNP
- Formular 040 – pentru instituții publice
- Formular 070 – pentru persoane fizice care desfășoară activități independente sau profesii libere
- Formular 700 – în format electronic, pentru modificarea mențiunilor fiscale
Formularele pot fi transmise online prin Spațiul Privat Virtual (SPV) sau depuse fizic la sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





