Magistrații s-au arătat extrem de nemulțumiți de viitoarea reformă a pensiilor speciale, motiv pentru care au anunțat o grevă fără precedent. Nu putem însă să nu spunem că aceștia se numără printre cei aproximativ 10.000 de români privilegiați, care care beneficiază de pensii speciale uriașe, plătite din fondurile Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat (BASS), partea din pensie cuvenită beneficiarului strict în funcţie de contribuţia virată la sistemul asigurărilor sociale, pe parcursul carierei sale şi reprezintă pensia pentru limită de vârstă, și de la bugetul de stat, mai exact un supliment plătit din taxele și impozitele românilor.

Pensiile uriașe de care beneficiază magistrații  în prezent

Efortul bugetar pentru plata acestor pensii se ridică la 123 de milioane de lei lunar, respectiv 1,47 miliarde de lei anual. Cu acești bani, statul ar putea plăti peste 735.000 de pensii a câte 2.000 de lei pe lună (cuantumul unei pensii medii în România).

5.137 de foști magistrați, care reprezintă jumătate dintre pensionarii speciali ai României, beneficiază în prezent de o pensie lunară medie de 21.447 lei, adică echivalentul a aproximativ 4.000 de euro. Dintre aceștia, numai 1.581 dintre foștii procurori și judecători au contribuit la sistemul de pensii publice.

Ce pensii ar încasa magistrații dacă s-ar schimba legea salarizării și diferențele uriașe față de alte categorii profesionale

În prezent, salariul brut al unui judecător cu grad de tribunal aste de 24.000 de lei, respectiv 14.000 de lei net. Dacă ar ieși acum la pensie, acesta ar primi o pensie egală cu 80% din ultimul venit brut, adică 19.200 de lei.

Pe de altă parte, un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad didactic I și cu o vechime în muncă de peste 25 de ani are, conform Ordonanței de urgență de la 1 iunie 2023, un salariu de bază de 6.817 lei și ar beneficia de o pensie de aproximativ 500 de euro.

Dacă guvernanții ar schimba legea salarizării ținând cont de recomandările Comisiei Europene, pensia de serviciu a unui magistrat nu ar trebui să depășească salariul net din prezent, adică 14.000 de lei. Chiar și așa, este o sumă uriașă în comparație cu indemnizația de care beneficiază, de exemplu, un medic chirurg după 40 de ani de activitate, adică 4.000 de lei pe lună.