Adevărul despre facturile din România. Surpriză totală pentru 800.000 de români. Au anunțat acum

Adevărul despre facturile din România. Surpriză totală pentru 800.000 de români. Au anunțat acum
Publicat de Iulian Luca la 13 ianuarie 2022, 15:30

Furnizorul Engie România a anunțat că o bună parte din clienții săi nu au întrunit prevederile legale pentru a beneficia de măsurile de plafonare sau compensare a facturilor.

Peste 45% dintre clienţii Engie România nu au întrunit condiţiile de eligibilitate stabilite prin lege pentru a beneficia de măsurile de plafonare sau compensare, se arată într-un comunicat transmis joi de companie.

„Majorarea preţurilor de vânzare a gazelor naturale este cauzată de creşterea fără precedent a preţurilor de achiziţie ca urmare a dezechilibrului între cerere şi ofertă, creşteri de preţ care nu sunt sub controlul Engie Romania, fiind determinate de mecanisme de piaţă. Aceste majorări au afectat, mai ales, clienţii care au reînnoit sau au încheiat un contract nou de gaze naturale, în a doua parte a anului 2021, când preţurile de achiziţie au cunoscut maxime istorice”, spun reprezentanţii companiei.

Aproape 800.000 de clienți nu întrunesc condițiile

Aceştia susţin că Engie Romania a aplicat, conform legii, măsurile de plafonare şi compensare, însă nu toţi clienţii întrunesc criteriile de eligibilitate.

„Astfel, dintr-un total de 1.742.544 de facturi emise clienţilor casnici pentru consumul de gaze naturale aferent lunii noiembrie: pentru 946.772 de facturi au fost aplicate măsurile de plafonare şi compensare, în baza criteriilor stabilite de lege; pentru 795.772 de facturi nu au fost întrunite condiţiile de eligibilitate stipulate de lege (fie din punct de vedere al preţului, fie al intervalelor de consum prevăzute). Prin urmare, pentru acestea, nu au putut fi aplicate măsurile de plafonare sau compensare”, au subliniat responsabilii companiei.

În cazul a 460.907 de facturi, preţul contractual s-a situat sub preţul minim de referinţă prevăzut de lege (de 0,125 lei/kWh), iar pentru restul de 334.865 de facturi nu au fost aplicate măsurile de sprijin întrucât nu s-au încadrat în categoriile de consum eligibile pentru aplicare.

Unii clienți s-au încadrat în ambele măsuri

În plus, aproximativ 30.000 de clienţi au beneficiat de ajutoarele pentru categoriile vulnerabile, iar jumătate dintre aceştia s-au încadrat şi la măsurile de plafonare şi compensare.

„Măsurile de sprijin au fost comunicate tuturor clienţilor noştri şi vom continua demersurile de informare despre criteriile de eligibilitate pentru aplicarea acestora. Dacă, în cazuri excepţionale, sunt identificate inadvertenţe în procesarea facturilor, ENGIE Romania tratează fiecare caz în parte şi, dacă se impune, realizează rectificările necesare, potrivit legii”, mai spune sursa citată.

Engie România precizează că, pentru a beneficia de schema de suport pentru consumatorii casnici, conform legii, titularul de contract trebuie să fie o persoană fizică; clienţii non-casnici, printre care IMM-urile şi microîntreprinderile, trebuie să transmită, conform legii, o cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere că aparţin acestei categorii pentru a beneficia de schema de sprijin; facturile sunt emise zilnic, în funcţie de intervalul de citire, şi reprezintă contravaloarea consumului din ultimele 30 de zile de la data citirii sau autocitirii contorului de client.

De asemenea, o dată la trei luni, operatorul de distribuţie realizează o regularizare a consumului, cu condiţia ca acestuia să i se permită accesul la contor, în caz contrar furnizorul facturează convenţia de consum agreată cu clientul în momentul semnării contractului.

„Reiterăm faptul că ENGIE Romania respectă legislaţia în vigoare şi a făcut toate demersurile necesare pentru aplicarea ei”, se mai arată în comunicat.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.