Adevărul despre carnea de pui! S-a aflat ce baga în ea, de fapt. Cum îți dai seama?
Adevărul despre carnea de pui injectată cu chimicale. S-a aflat de unde provine aceasta și cum facem diferența între carnea mai sănătoasă și cea periculoasă.
Ultimele statistici arată că un român consumă în medie 28 de kilograme de carne de pui pe an, conform Institutului Național de Statistică. Dacă nu suntem atenți, o parte din aceasta ar putea fi injectată cu chimicale sau hormoni de creștere, mai ales că în anumite zone ale planetei această practică nu este încă interzisă. Mai mult, la nivel național, consumul de carne de pui a crescut constant în ultimii ani cu 3% anual.
Adevărul despre carnea de pui cu chimicale
La grătar, sub formă de șnițel sau în ciorbă, carnea de pui este preferată celei de vită sau de porc care este mai scumpă și mai greu de gătit. Totuși, de multe ori, putem cumpăra carnea nepotrivită, mai ales dacă nu știm cum să facem diferența.
Astfel, pentru a ne asigura că mâncăm un pui de calitate este esențial să observăm consistența cărnii puiului. Ideal ar fi ca produsul respectiv să provină dintr-un lanț cât mai scurt de aprovizionare, spun specialiștii din piață.
Puiu Ilisei, un producător agricol din România, spune că trebuie „să mâncăm românește”. Carnea de pui de calitate trebuie să fie proaspătă, necongelată, iar o carne proaspătă nu poate fi adusă de peste mări și țări, a explicat acesta. Astfel, dacă carnea este proaspătă și produsă în România șansele sunt mici să fie cu chimicale.
În prezent, în piață se găsesc și produse neconforme. Crescătorii de păsări locali spun că sunt produse care provin în special din importurile din America de Sud, mai ieftine decât cele locale.
Practic, se importă carne de pui din Brazilia, dar şi din Argentina iar acolo este permisă folosirea hormonilor de creștere pentru puiul de carne. Mai mult, se folosesc furaje modificate genetic pentru a crește puii mai repede.
Beneficiile cărnii de pui
Fiind un aliment lipsit de carbohidrați şi sărac în grăsimi, carnea de pui/pasăre reprezintă ingredientul perfect pentru siluetă. Aportul caloric redus alături de puterea mare de saţietate sunt avantaje care fac din carnea alba de pui prima alegere a celor care vor să scape de câteva kilograme.
Savuroasă şi apetisantă, carnea a fost în trecut considerată un privilegiu al persoanelor înstărite şi era consumată adesea doar în ocazii speciale, la mese festive. Astăzi, carnea de pui este nelipsită din meniul zilnic.
Alături de alte alimente, carnea este principala sursă de proteine, deoarece conţine:
- toţi aminoacizii esenţiali;
- vitamine (B şi D),
- minerale (fier, zinc, seleniu, crom şi cupru),
- grăsimi
Cu excepţia ficatului, carnea nu conţine glucide, fibre sau vitamina C şi din aceast motiv este recomandată asocierea cu carbohidraţi (legume, fructe, verdeţuri şi/sau cereale).
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





