În primul semestru din 2014, BES a înregistrat pierderi nete de 3,58 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari), cea mai mare pierdere înregistrată vreodată de o instituţie portugheză, eliminându-se astfel 2,1 miliarde de euro din capitalul tampon, forţând astfel banca să-şi majoreze capitalul.

'În cursul ultimelor săptămâni, acţionarii şi potenţialii investitori şi-au exprimat interesul în participarea la planul de recapitalizare, unii dintre ei dorind să achiziţioneze participaţii semnificative în BES', a afirmat directorul general al băncii, Vitor Bento.

Acesta a anunţat că va începe imediat procesul de majorare a capitalului băncii, analiştii estimând că banca va trebui să obţină 2,4 miliarde de euro.

Temerile investitorilor privind problemele financiare ale grupului Espirito Santo au provocat luna aceasta declinul acţiunilor BES cu 60%. Reprezentanţii Banco Espirito Santo au încercat să dezamorseze situaţia, subliniind că nu există riscuri din cauza pierderilor înregistrate de pe urma creditelor acordate altor entităţi din grupul familial Espirito Santo.

Banca Centrală a Portugaliei a cerut grupului să-şi majoreze capitalul, după ce banca a pus deoparte 4,25 miliarde de euro în prima jumătate a anului pentru a acoperi creditele neperformante către alţi membri ai grupului Espirito Santo, reducându-se indicele de adecvare a capitalului Tier 1 la 5%, mai puţin decât nivelul minim de 7% cerut de autorităţile de reglementare.

Joi dimineaţă, acţiunile Banco Espirito Santo au scăzut cu 51%, cel mai semnificativ declin înregistrat vreodată, la 17 eurocenţi, apoi titlurile s-au tranzacţionat la 18,6 eurocenţi la bursa de la Lisbon, evaluând banca la aproximativ 1,05 miliarde de euro.

Rivala BES, Banco Comercial Portugues (BCP) a reuşit să-şi majoreze capitalul cu 2,24 miliarde de euro (trei miliarde de dolari) printr-o emisiune de acţiuni care a fost supra-subscrisă. Operaţiunea va permite BCP să achite mai devreme ajutorul de stat şi să injecteze mai mulţi bani în economie, a afirmat şeful BCP, Nuno Amado.

În 2012, BCP a primit ajutoare de stat în valoare de trei miliarde de euro, din programul internaţional de asistenţă în valoare de 78 de miliarde de euro acordat Portugaliei de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

În România, BCP a semnat miercuri un acord cu OTP Bank pentru vânzarea în întregime a capitalului social al Băncii Millennium, valoarea tranzacţiei fiind de 39 milioane de euro.

SURSA: Agerpres