Cea mai lovită tsunamiul de vânzări a fost Bank of America (BAC), din a cărei valoare de piață s-a evaporat mai mult de o cincime (peste 20%) în doar câteva ore de tranzacționare din sesiunea de luni. Acțiunile băncii s-au prăbușit sub cel mai mare val de vânzări din acest an, în condițiile în care volumul de tranzacționare a depășit de 3-4 ori media zilnică din acest an.
O pierdere la fel de dramatică a suferit-o și Citigroup (C), capitalizarea sa picând cu 16,4%, pe unul dintre cele mai mari volume de tranzacționare, de peste 142 milioane acțiuni. În ceea ce privește rulajul cu acțiuni Citgroup, acesta este al doilea cel mai mare din acest an și de 3-4 ori mai mare decât media din ultima perioadă.
Aproape a zecea parte din valoarea de piață a pierdut-o și JP Morgan, de departe pe cel mai mare rulaj din acest an, de câteva ori mai mare decât media zilnică.
De asemenea, The Bank of New York Mellon Corporation (BK) s-a scufundat cu aproape 10% sub un val puternic de vânzări.
Cu puțin peste 9% s-a redus și capitalizarea Wells Fargo, până la 121 miliarde de dolari.
O pierdere ceva mai moderată, oarecum în linie cu indicii a suferit-o Goldman Sachs, capitalizarea sa picând cu doar 6%, dar nu pe cel mai mare volum din acest an.
Indicii principali de pe Wall Street au încheiat sesiunea de luni cu a șasea cea mai mare căădere din istorie, Dow Jones scăzând cu 5,5%, în vreme ce S&P 500 a alunecat cu 6,6%, iar Nasdaq compozit cu 6,9%.