„Ministerul Transporturilor a cerut în primul rând să nu i se taie. După care, a cerut de o manieră decentă în jur de 500 de milioane de lei pe proiecte, pentru că şi la nivel de Guvern ni s-a impus să fim extrem de precişi în ceea ce promovăm, să ne asumăm sub semnătură proiectele pe care le promovăm să genereze costuri astfel încât banii să fie traşi până la următoarea rectificare, care va fi la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie. De aceea, cel mai important este că – cred că am convins – să nu se taie bani, pentru că avem argumente şi avem execuţie corespunzătoare. Iar în al doilea rând în jur de 500 de milioane de lei am cerut pentru începerea unui proiect vechi, dar foarte nou pe calea ferată, care să lege Piteştiul de Sibiu de o manieră mult mai eficientă”, a spus Şova, în conferinţa de bilanţ.

Potrivit acestuia, execuţia bugetară pe primele şase luni a fost evaluată de Ministerul de Finanţe şi de premierul Viorica Dăncilă, existând speranţa că Ministerul Transporturilor va primi o alocare suplimentară la această rectificare.

Viorica Dăncilă a anunțat, în schimb, o suplimentare de numai 170,5 mil. lei pentru transporturi. Banii ar urma să fie alocați pentru investiţii în infrastructură, dar şi pentru achiziţia unui simulator de zbor. Printre proiectele enumerate de premier se mai numără modernizarea Drumului Naţional 18 Baia Mare – Sighetul Marmaţiei – Iacobeni; reabilitara podului Agigea-Constanţa; lucrări de cale ferată între Râmnicu Vâlcea şi Vâlcele; și 21 mil. lei pentru proiecte de investiţii în Parteneriat Public-Privat.